Noile cerințe vor fi aplicate treptat în Europa, inclusiv în România, a anunțat Mastercard. Compania urmărește reducerea riscului ca întreruperile de curent sau problemele de conectivitate să împiedice consumatorii să cumpere produse și servicii esențiale.
Inițiativa vine după ce, în aprilie 2025, o pană majoră de curent a afectat Spania și Portugalia. Potrivit Mastercard, aproximativ 55 de milioane de persoane nu au mai putut efectua plăți digitale în timpul incidentului.
Ce se schimbă pentru cardurile Mastercard și terminalele POS din 2027
Implementarea noilor cerințe va avea loc în două etape. Din februarie 2027, toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor trebui să permită efectuarea plăților offline.
Ulterior, din mai 2027, aceeași cerință se va aplica tuturor terminalelor de plată noi, inclusiv celor instalate pentru înlocuirea echipamentelor existente.
Astfel, noile carduri și terminale vor putea procesa anumite tranzacții chiar și în absența conexiunii la rețea, cu respectarea condițiilor tehnice și a limitelor stabilite.
Funcționalitatea va permite utilizarea cardului cu cip și a codului PIN pentru cumpărarea de produse esențiale din supermarketuri, magazine alimentare, benzinării și farmacii.
Plățile offline vor putea fi efectuate și la automatele de bilete sau la alte terminale automate pentru servicii de transport.
„Pe măsură ce plățile digitale devin tot mai prezente în viața de zi cu zi, crește și importanța unei infrastructuri care să funcționeze în condiții cât mai diverse. În România, am făcut progrese importante în adoptarea plăților electronice, iar următorul pas este să consolidăm capacitatea sistemului de a face față situațiilor neprevăzute”, a declarat Cosmin Vladimirescu, General Manager Mastercard România și Croația.
Acesta a precizat că introducerea plăților offline începând din 2027 urmărește să ofere consumatorilor și comercianților mai multă flexibilitate în situațiile în care apar probleme de conectivitate.
Cum funcționează plățile cu cardul fără internet. Limita este de maximum 200 de euro
Tehnologia anunțată de Mastercard presupune stocarea securizată a unor limite de cheltuieli direct pe cipul cardului bancar.
Atunci când terminalul de plată pierde conexiunea la rețea, tranzacția poate fi aprobată local, fără să mai fie necesară autorizarea online în momentul efectuării plății.
Valoarea maximă permisă este de 200 de euro pentru fiecare tranzacție, însă plafonul efectiv este stabilit în prealabil de banca emitentă a cardului.
Prin urmare, limita de 200 de euro nu înseamnă că toate tranzacțiile offline vor putea fi efectuate automat până la această valoare. Aprobarea depinde de plafonul configurat pentru card.
După restabilirea conexiunii, tranzacțiile efectuate offline sunt transmise pentru compensare.
Sistemul este conceput pentru situațiile în care infrastructura de comunicații nu funcționează normal, dar există în continuare posibilitatea utilizării terminalelor de plată.
Mastercard a testat deja plățile offline în patru țări europene
Tehnologia este deja implementată în Danemarca, Suedia, Estonia și Letonia. Mastercard a prezentat două exemple în care sistemul a permis continuarea unor plăți în condiții de funcționare anormală a infrastructurii.
În Letonia, în timpul unei furtuni recente, magazinele care dispuneau de generatoare electrice au putut accepta în continuare plăți cu cardul.
În Danemarca, în primăvara anului 2026, o defecțiune tehnică a întrerupt conexiunea terminalelor cu sistemul de plăți. Procedurile Mastercard pentru situații de criză au permis însă continuarea multor tranzacții la comercianții care furnizează bunuri și servicii esențiale.
Compania extinde acum această funcționalitate la nivel european, în urma colaborării cu parteneri din industria plăților, guverne naționale, autorități de reglementare și bănci centrale.
„Chiar și atunci când apar pene de curent sau întreruperi de rețea, oamenii trebuie să poată cumpăra alimente, combustibil sau medicamente. Experiența de până acum ne-a arătat că plățile offline pot face o diferență reală în astfel de situații”, a declarat Brice van de Walle, Executive Vice President, Core Payments, Mastercard.
În ce țări vor fi disponibile plățile offline Mastercard
Începând din 2027, noile cerințe vor fi introduse treptat într-un număr mare de țări și teritorii europene, precum și în alte piețe incluse în programul Mastercard.
Printre acestea se numără România, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Grecia, Croația, Austria, Germania, Franța, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Țările de Jos, Irlanda, Regatul Unit, Elveția, Suedia, Norvegia, Finlanda și Danemarca.
Lista comunicată de Mastercard include și Albania, Andorra, Bosnia și Herțegovina, Cipru, Estonia, Gibraltar, Guernsey, Islanda, Insula Man, Israel, Jersey, Kosovo, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Monaco, Muntenegru, Macedonia de Nord, San Marino, Serbia, Slovenia și Vatican.
Sunt incluse și teritorii precum Insulele Feroe, Groenlanda, Insulele Åland, Guadelupa, Guyana Franceză, Martinica, Mayotte, Réunion, Saint-Barthélemy, partea franceză a insulei Saint-Martin, Svalbard, Jan Mayen, Azore, Madeira, Insulele Canare, Ceuta, Melilla, Sfânta Elena, Ascension, Tristan da Cunha, Saint-Pierre și Miquelon, Insulele Falkland, Georgia de Sud și Insulele Sandwich de Sud.
Extinderea tehnologiei face parte din măsurile anunțate de Mastercard pentru consolidarea capacității infrastructurii europene de plăți de a funcționa în situații neprevăzute.
Compania precizează că, în ultimele 12 luni, a realizat investiții în infrastructura locală și în securitatea cibernetică.