1. Acceptă modul în care te simți și nu îți ignora sentimentele
Multe concedieri din ultima perioadă se petrec pe cât de discret, pe atât de dureros: fără proteste sindicale, fără gălăgie sau ședințe tensionate în sala de conferințe. Deseori totul se desfășoară într-un mod impersonal, politicos, aproape steril, adesea printr-un e-mail neutru cu subiectul „Ne actualizăm echipa sau modul în care operăm”, care în esență înseamnă „nu mai faci parte din compania noastră”. Acest fenomen poate perturba sănătatea emoțională a celor concediați, motiv pentru care e necesar ca ei să se monteze mental după o astfel de experiență.
Primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să te calmezi, explică Lynn Berger, coach de carieră și consilier autorizat în sănătate mintală.
„Trebuie să treci prin etapele durerii. Unii oameni se așteaptă la asta, dar pentru alții este un șoc și trebuie să-ți acorzi timp pentru a absorbi asta”, spune Berger, potrivit CNBC.
Phoebe Gavin, coach de carieră și leadership, își sfătuiește clienții să-și ia cel puțin 24 de ore pentru a procesa vestea înainte de a lua orice decizie importantă. Mai mult, în loc să încerci să suprimi emoțiile negative, Gavin recomandă să te bazezi pe ele.
„Avem tendința să luăm cele mai proaste decizii atunci când simțim cele mai puternice emoții, fie că sunt emoții pozitive sau emoții mai dificile. Atunci se întâmplă, de obicei, când partea logică a creierului nostru nu funcționează neapărat la capacitate optimă”, spune ea.
2. Prioritizează îngrijirea personală
Este cumva de la sine înțeles că după ce ai fost concediat, prioritatea absolută trebuie să fie căutarea unui loc de muncă. Totuși, nu trebuie să ajungi să te neglijezi pe tine și nu trebuie să te distrugi psihic și fizic făcând asta.
Mai presus de toate, ai grijă de tine. Fă-ți timp în fiecare zi pentru a te și relaxa, fie că preferi să meditezi, să faci mișcare, să te ocupi de un proiect creativ sau să petreci timp de calitate cu cei dragi.
Lynn Berger, coach de carieră
Expertul spune că unii dintre clienții pe care îi consiliază și-au folosit noul timp liber pe care l-au dobândit în urma unei concedieri pentru a-și extinde cercul social și a petrece mai mult timp cu familia.
„Cunosc oameni care și-au făcut prieteni noi, care și-au ales noi hobby-uri sau care au petrecut mai mult timp cu oameni cu care nu au avut ocazia să petreacă timp înainte”, explică Berger.
La rândul său, coach-ul Eliana Goldstein recomandă să te bucuri de flexibilitatea căpătată în urma timpului liber, dar să ai grijă să nu cazi în capcana somnului prelungit. Menținerea unui program constant te va ajuta să rămâi motivat.
„Încearcă să-ți menții rutina pe care deja o ai în ceea ce privește ora la care te trezești de obicei și ora la care te duci la culcare. Toate aceste lucruri îți pot afecta psihicul și modul în care te simți în legătură cu tine însuți”, arată expertul.
3. Rămâi conectat
După ce ești concediat, un alt lucru important pe care îl poți face este să găsești o comunitate și un sprijin. Stigmatul legat de ideea de a fi șomer s-a diminuat în ultimii ani, dar multor oameni le este încă greu să vorbească deschis despre experiențele lor și despre etichetele pe și le pun adesea chiar ei sau peste modul în care sunt sau cred ei că sunt priviți de către societate.
„Este logic ca oamenii să simtă în continuare rușine. Noi, ca oameni, avem un bagaj solid, cu ani mulți în spate în care condiționarea socială conform căreia, dacă ești concediat sau dacă rămâi fără job, aceasta este o reflectare a valorii tale ca persoană”, explică unul dintre experții de carieră.
Este important să faci un efort conștient pentru a-ți menține relațiile cu contactele profesionale și foștii colegi. Cu cât te înconjori mai mult de oameni care sunt de partea ta (oameni care au expertiză, oameni care au acces la oportunități) cu atât îți va fi mai ușor și te vei simți mai puțin singur.
Gavin recomandă, de asemenea, fie să consulți un consilier de carieră sau un consilier în sănătate mintală sau un terapeut, fie să te deschizi familiei și prietenilor dacă simți. Toată ideea este să nu te închizi în tine și să fii deschis să discuți.
4. Învață o nouă abilitate
Indiferent dacă speri să avansezi în domeniul tău de activitate sau să te orientezi către un nou drum profesional, învățarea unei noi abilități este o modalitate foarte bună de a le arăta angajatorilor că ți-ai folosit timpul liber spre a te perfecționa.
„Dezvoltarea abilităților îți poate spori și încrederea în sine și îți poate oferi și un subiect bun de discuție la un interviu”, spune Berger.
Goldstein recomandă să cauți cursurile și certificările enumerate în fișele posturilor, din domeniul dorit. Dacă știi exact pozițiile pe care vrei să aplici în continuare, atunci te poți gândi să înveți exact acele abilități care îți lipsesc sau să ți le perfecționezi pe care existente ca să reduci dintr-un eventual decalaj de competențe.
5. Actualizează-ți CV-ul, dar și profilul de LinkedIn sau de pe alte canale
După ce ai rămas fără loc de muncă, este mai mult decât esențial să îți actualizezi prezența ta în online, pe rețelele sociale, dar și să-ți refaci CV-ului. Amanda Augustine, un alt consilier de carieră recomandă să-ți schimbi fotografia de profil, bannerul, dar și restul informațiilor de la categoria „Despre mine”, de pe LinkedIn. În acest mod poți face o impresie puternică angajatorilor și transmiți un mesaj clar și concis asupra direcției tale de carieră.
„Recrutorii scanează zeci de profiluri LinkedIn în fiecare zi și din păcate durează doar câteva secunde să faci o primă impresie. Asigură-te că profilul tău iese în evidență”, arată expertul, potrivit Forbes.com.
În concluzie, e necesar să te aștepți și la suișuri și coborâșuri, căci nu vor merge toate ca la carte. Chiar și cei mai calificați profesioniști se confruntă cu obstacole firești în căutarea unui loc de muncă cum ar fi lipsa de răspuns imediat sau absența feedback-ului după una sau mai multe etape de interviu. Important e să te concentrezi pe ceea ce poți controla tu, cum ar fi rețeaua ta profesională, actualizarea CV-ului sau respectarea unei rutine. Amintește-ți că fiecare „nu” te aduce cu un pas mai aproape de „da”-ul potrivit.