Anul Nou și primele zile ale acestuia aduc pentru fiecare dintre noi un timp de reflecție, în care creionăm, în linii mari, planurile pentru următoarele luni. Pentru cei mai mulți, aceste planuri se traduc în obiective profesionale pentru a ajunge la următoarea etapă a carierei. Va fi în continuare un an în care se vor așterne o mulțime de oportunități de carieră, anunță psihologii organizaționali. Cum ne vor influența, însă, aceste schimbări?

Pe măsură ce intrăm tot mai mult în cel de-al treilea an de pandemie, o parte din angajați și-au propus să profite din plin de modul de lucru adoptat acum (fie remote sau hibrid), în timp ce alții au în plan o schimbare radicală de carieră.

„Este o perioadă interesantă și există o mulțime de oportunități pentru persoanele care doresc să urmărească noi obiective de carieră în Noul An”, a declarat pentru CNBC, Anthony Klotz, profesor la Texas A&M University și cel care a inventat sintagma „The Great Resignation”.

Deseori, însă, definirea obiectivelor și respectarea lor este mai ușor de spus decât de făcut. Iată câteva sfaturi venite la experți specializați în psihologia muncii pentru a-ți menține cariera pe drumul cel bun în acest an.

1. Definește-ți obiectivele

Poate părea evident, dar primul pas către atingerea obiectivelor tale de carieră este să-ți dai seama care sunt acestea cu adevărat.

„Pentru mulți oameni, acestea nu sunt cu adevărat obiective, sunt gânduri vagi despre direcția carierei. Însă odată ce ai definit obiectivele concrete, poți apoi să îți dați seama de pașii către acestea”, a declarat Dan Ariely, profesor de psihologie și economie comportamentală la Universitatea Duke.

obiective cariera 2022Sursa foto: Shutterstock

Obiectivele ar trebui să fie „concrete și specifice”, deoarece acest lucru le face mai ușor de recunoscut și monitorizat, a spus Ariely, autorul cărții „Nudge: Improving Decisions About Health, Wealth and Happiness”.

Exemple de obiective în carieră

Astfel de exemple ar putea include obiective tangibile, cum ar fi preluarea unui nou proiect, obținerea unei măriri de salariu sau găsirea unui mentor.

Citește și: Consiliere în carieră. Ce instrumente de dezvoltare profesională ai la dispoziție

2. Transformă obiectivele în ceva ușor de gestionat

Când v-ați fixat obiectivele, următorul pas este să vă asigurați că acestea sunt realizabile într-un interval de timp clar - un an, de exemplu.

„Cheia este să vă asigurați că sunt realizabile, realiste, adică să fie ceea ce doriți de fapt, nu ceea ce vă spun oamenii că doriți”, a spus Melissa Doman, psiholog organizațional.

Oamenii își stabilesc foarte des obiective uriașe odată cu venirea unui nou an, însă din păcate nu reușesc să le ducă la bun sfârșit pentru că necesită mai mult de un an pentru a le îndeplini. Specialiștii spun că multe obiective pe care angajații le setează la cumpăna dintre ani necesită o perioadă mai lungă de timp din carieră pentru a le îndeplini. Acesta este și motivul pentru care obiectivele din carieră trebuie stabilite într-un orizont de timp rezonabil, de un an pentru ca acestea să fie realizabile.

3. Găsește o strategie

Găsește o strategie de acțiune pentru ca mai apoi să stabilești pașii concreți prin care îți poți atinge obiectivele în compania la care lucrezi sau, de ce nu, la un alt loc de muncă. Mulți angajatori sunt atenți acum la gradul de retenție din companii, așa că poți cere ajutor în departamentul de HR din firma ta pentru a duce la bun sfârșit obiectivele tale prin care vrei să-ți maximizezi potențialul în carieră, a spus psihologul organizațional Klotz.

Managerul tău ar putea fi mai dispus să te ajute să îți îndeplinești obiectivele, mai ales în contextul în care deja o bună parte din angajatori doresc să „recompenseze” angajații loiali și să îi păstreze cât mai mult în cadrul companiei.

„Este întotdeauna bine să ai o conversație cu angajatorii tăi actuali și să spui: `Pot transforma jobul pe care îl am în jobul pe care mi-l doresc?`, a spus el.

Dacă, totuși, obiectivele tale de carieră te îndepărtează de compania ta actuală, încearcă să vorbești cu alte persoane din domeniul pe care l-ai ales pentru a te ajuta să-ți dai seama de pașii necesari pentru a-ți îndeplini obiectivele.

4. Fii responsabil

În cele din urmă, pentru a fi bine pus la punct cu obiectivele tale pe tot parcursul anului, găsește o modalitate de a fi responsabil cu privire la aceste obiective. Odată ce ai găsit pașii necesari prin care să îți duci obiectivele la bun sfârșit, fii perseverent cu privire la realizarea lor.

Totodată, poți alege pe cineva din echipa ta sau din companie cu care să îți monitorizezi și recompensezi progresul. Poate fi săptămânal, lunar sau trimestrial, în funcție de ritmul care funcționează cel mai bine pentru tine.

„Răspunderea personală poate fi dureroasă, dar este o modalitate importantă de a rămâne pe drumul cel bun. Există un echilibru în a găsi momente când este bine să fii blând cu tine și momente când nu este”, a precizat Melissa Doman, psiholog organizațional.

5. Ar fi bine să știi când să spui „nu” din când în când

„Fii mai atent la lucrurile cu care ești de acord. De fiecare dată când ești de acord cu ceva și vrei să te implici într-un proiect nou, spre exemplu, îți vei lua timp să te ocupi de acțiunea respectivă, însă va trebui să renunți la altceva”, a mai arătat psihologul Melissa Doman.

Asta nu înseamnă să spui nu tuturor oportunităților care ți se aștern pentru că adesea, acest lucru nu e posibil în practică. În schimb, ce recomandă experții este să te gândește dacă acțiunea sau proiectul respectiv se va potrivi cu adevărat cu obiectivele tale stabilite de-a lungul unui an. De aceea e bine să ai un timp de gândire pentru asemenea oportunități pentru a cântări corect implicarea ta.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri