Statistică: Aproape 10% dintre angajații din UE, în pragul sărăciei

Sursǎ foto: shutterstock

Statistică: Aproape 10% dintre angajații din UE, în pragul sărăciei

Cuprins Articol:
Anul trecut, 8,2% din cetăţenii Uniunii Europene de 18 ani sau mai mult care au declarat că lucrează (lucrători salariaţi sau lucrători independenţi) se confruntau cu riscul de sărăcie, ponderea fiind semnificativ mai scăzută pentru femei (7,3%) decât pentru bărbaţi (9%), arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), conform Agerpres.

Cum arăta situația salariaților din UE, anul trecut

Riscul de sărăcie nu afectează doar persoanele care locuiesc în gospodării cu intensitate de lucru scăzută sau nu au loc de muncă, atrage atenţia Eurostat.

În rândul statelor membre UE, cel mai ridicat procent de angajaţi expuşi la riscul de sărăcie era în Luxemburg (13,4%), iar cel mai scăzut în în Finlanda (2,8%). În rândul ţărilor cu ponderi între 10% şi 12% se află: Bulgaria, Spania, România, Grecia, Estonia, Italia şi Slovacia.

În 22 state membre UE, rata expunerii la riscul de sărăcie era mai ridicată în cazul bărbaţilor decât al femeilor, cele mai mari diferenţe de gen fiind în România (8,1 puncte procentuale - p.p.). În Germania, ratele sunt aceleaşi pentru bărbaţi şi femei, în timp ce în Cehia, Letonia, Cipru şi Luxemburg ratele sunt mai ridicate în cazul femeilor decât al bărbaţilor.

Care este numărul persoanelor aflate în zona de risc la noi în țară

România continuă să fie statul membru al Uniunii Europene cu cel mai mare nivel al riscului de sărăcie sau excluziune socială în rândul copiilor, 41,5% dintre aceștia, adică 1,5 milioane de copii, mai mult decât adulții (34,5%), fiind afectați de lipsa de venituri ale familiei care să asigure supraviețuirea sau un trai decent, de izolarea socială și educațională, de lipsa de acces la nutriție în acord cu vârsta și nevoile biologice ale copilului și la servicii socio-educaționale și de sănătate de calitate.

România rămâne o țară a șanselor inegale, în condițiile în care acest risc al sărăciei variază de la 19,9% în marile orașe la 30% în orașele mici și suburbii și atinge un îngrijorător nivel de 50,5% în mediul rural.

Abandonul școlar neschimbat în ultimii 10 ani - 35.259 de elevi, dintre care 20.878 din ciclul primar și gimnazial și 14.381 din învățământul liceal, au abandonat școala în anteriorul an școlar. Inegalitățile dintre copiii din urbanul mare și rural se adâncesc; în ceea ce privește rezultatele la examenele naționale - elevii din mediul rural au luat de trei ori mai multe medii sub 5 față de cei de la școlile din urban.

Personalizate pentru tine