Liderul, "regele" de pe "tabla de șah" în vremuri de criză? Strategii puse în joc pentru a rezista la provocările din câmpul muncii: "Operăm cu rigoare matematică"

Sursǎ foto: Shutterstock

Liderul, "regele" de pe "tabla de șah" în vremuri de criză? Strategii puse în joc pentru a rezista la provocările din câmpul muncii: "Operăm cu rigoare matematică"

Cuprins Articol:
Ce strategii ar trebui aplicate la nivel de business pentru a face față provocărilor actuale? Mai mult, ce pot face liderii pentru a motiva echipele și a dezvolta un business? Cum afectează măsurile economice strategiile de HR? Care sunt cele mai importante calități ale unui lider în vremuri de criză? - Sunt câteva întrebări care conturează peisajul incert din piața muncii din România. Mihaela Feodorof, coach executiv și consultant de business la Performanceway, a precizat într-un interviu acordat Wall-Street că vremurile de criză sunt cele care testează reziliența echipei, dar și misiunea liderului în perioade "furtunoase", când pe fondul instabilității economice au loc valuri de concedieri.

Strategiile de criză, salvarea joburilor?

Mihaela Feodorof consideră că strategia potrivită pentru vremuri de criză este cea pe termen scurt cu efecte care susțin obiectivele pe termen lung. 

“Nu ne abatem de la drum, dar operăm cu rigoare matematică și claritate zi de zi. Atenția, monitorizarea, limpezimea cu care se acționează reprezintă exercițiul care poate asigura trecerea prin vremuri atipice, provocatoare a oricărui business indiferent de industrie, mai mult sau mai putin afectată de situația geopolitică și contextul economic”, a explicat aceasta.

Comunicarea este parte a acestei strategii, o linie care asigură implementarea corectă a strategiei

Mihaela Feodorof, Executive Coach and Business Consultant Performanceway

Cât de importantă este relația umană în business? Ce pot face liderii

Interlocutoarea Wall-Street a precizat că perioadele de criză fac o selecție a relațiilor, punându-le în lumină pe cele în care există un parteneriat real. 

Mihaela Feodorof susține că, în pofida faptului că vremurile sunt complicate - generând acțiuni de eficientizare care presupun implicit și restructurări - motivația echipelor rămâne un prim obiectiv. 

Acesta a vorbit și despre importanța liderului în echipă, precizând că este persoana care te ajută sa treci prin perioade dificile, fiind și cel care contribuie la creșterea profesională a oamenilor din preajma sa.

Precizează că orice echipă care are experiența trecerii printr-o criză, iese mai unită și încrezătoare în forțele proprii, atât la nivel individual, cât și la nivel de echipă. 

"A comunica transparent și pe intelesul interlocutorului generează încredere și responsabilizare a membrilor echipei rămași în barcă. Împreună este mai ușor. Extrapolând metafora relației umane în business, în pofida faptului că se observă deja efectele situației neconforme pe care o traversăm - mii de firme se închid - iar cele care rămân își schimbă planurile, relațiile cu cei cu care mergi mai departe devin o prioritate strategică.

Oamenii urmează oameni, mai ales când vremurile nu sunt ușoare. Dar, experiența de viață și cea profesională ne-au arătat că la greu suntem și mai motivați. Din experiența de lucru în business-uri din diferite industrii, perioadele de recesiune ne aduc înapoi la baza piramidei lui Maslow și angajații apreciază stabilitatea locului de muncă, făcând un efort mai mare să nu-l piardă. 

Sunt mai atenți la binele companiei, mai implicați și dispuși să sprijine necondiționat această “liniște” a salariului lunar

Mihaela Feodorof, Executive Coach and Business Consultant Performanceway

Cum afectează măsurile economice / politice strategiile de HR?  

În vremuri de criză, regulile jocului se schimbă și în strategia HR-ul care își face « calculele » pentru a eficientiza și pentru a aloca cele mai potrivite resurse acestei perioade de criză, susține  Mihaela Feodorof.

"Strategia și politicile de HR sunt adaptate rapid contextului și, cumva, rolul de gestionar de resurse se transformă în unul de eficientizare a resurselor. În vremuri de criză se activează potențialul membrilor echipei.

Face Rai din ce are sau blochează totul. Politicile sunt calibrate permanent, așa că viteza de reacție și capacitatea de a întelege businessul sunt puse la încercare permanent. Concret, operează cu aceleași sau chiar mai puține resurse într-un exercițiu de excelență adecvat vremurilor", a conchis aceasta.

Personalizate pentru tine