5 August 2014

Wal-Mart personalizeaza rezultatele din magazinul online, in incercarea de a tine pasul cu concurenta



Wal-Mart realizeaza schimbari radicale la platforma de eCommerce, in incercarea de a personaliza experienta de shopping pentru fiecare client in parte. Aceasta este cea mai recenta incercare de a concuran cu principalul concurent, gigantul Amazon.

Wal-Mart va lansa o facilitate care va permite vizitatorilor website-ului sa vizualizeze mai multe produse care i-ar putea interesa, rezultate bazate pe achizitiile anterioare. Compania va customiza totodata pagina principala a platformei in functie de zona in care locuieste fiecare vizitator, aratand totodata vremea locala si evenimente, dar si cautarile si istoria achizitiilor clientilor.

Deci daca o mama a cumparat de exemplu un carucior, ar putea primi, de exemplu, recomandari pentru scutece sau articole pentru bebelusi. Aceste personalizari fac parte din eforturile companiei de a imbunatati experienta de cumparare a clientilor, ducand la o relansare completa in prima parte a anului 2015.

Vanzarile online ale Wal-Mart au crescut cu 30% in anul fiscal incheiat la 31 ianuarie, pana la 10 miliarde de dolari. Ca o comparatie, divizia traditionala de discount a inregistrat cinci trimestre consecutive de scaderi. Ca urmare, Wal-Mart vede oportunitati masive de crestere in zona de online. Ca o comparatie, Amazon genereaza anual din vanzari online circa 60,9 miliarde de dolari.

Staples, un alt jucator major in comertul din SUA, dar si Home Depot, „au luat fata” Wal-Mart in ceea ce priveste personalizarea experientei de cautare in cadrul magazinelor online. De fapt, un sfert din vizitatorii Home Depot vad pe prima pagina recomandari in functie de achizitiile recente, conform datelor companiei americane.



Citeste si