Magazinul specializat pe fotografie F64, intrat recent in marketplace-ul eMag, estimeaza ca va genera circa 6% din cifra de afaceri din parteneriatul cu cel mai mare magazin online din Romania, conform lui Marian Alecsiu, cofondator F64.

“In prezent avem doar circa 150 de produse in marketplace dar, avand in vedere ca am automatizat din procese, ne asteptam ca luna aceasta numarul sa creasca la 2-3.000. Interesant este ca am vandut in cele cateva saptamani de parteneriat in special produse din zona entry-level. In magazinele noastre, online si fizic, vindem in special DSLR-uri, produse mai scumpe”, puncteaza Marian.

Acesta nu exclude (ba chiar urmareste) parteneriate cu alte terte entitati, precum Okazii.ro, OLX, comparatoare de pret sau, de ce nu, un alt magazin de eCommerce. “Am inteles ca Elefant urmareste sa se extinda…”, spune Alecsiu.

F64 estimeaza o crestere a afacerilor cu circa 20% anul acesta, pana la 24 milioane de euro. Evolutia se bazeaza atat pe vanzarile de aparate foto (30% din business in prezent), dar mai ales pe evolutiile unor noi nise precum action cam-uri (10% din business). “Cresterea de 20% o vom mentine si anul viitor, cand vom intra pe un nou segment, televizoare 4K, si ne vom largi gama de servicii. De exemplu, acum oferim si developare fotografie alb negru, pentru 10 lei”, spune Alecsiu.

Parte din venituri provine si din organizarea de workshop-uri dar si vanzarea de drone aeriene. “Am vandut ieri una de cateva mii de euro! Nu putem vorbi de sute de unitati vandute, dar, chiar si asa, este un segment de piata cu crestere importanta”.

BREAKING NEWS: eMAG se...
Citeste si: BREAKING NEWS: eMAG se extinde in alte cinci tari din regiune

In ceea ce priveste evenimentul Black Friday, cofondatorul companiei care a implinit 14 ani anul acesta spune ca “va fi mai mare decat anul trecut, ne axam pe online. Suntem pregatiti sa il facem ori in weekendul 27 noiembrie, ori pe 20 noiembrie, in functie de cum se misca piata”.

Online-ul castiga teren si in cazul F64, in prezent circa 55% din vanzari provenind din F64.ro, in timp ce offline-ul ramane stabil.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea eCommerce »



Citeste si
10 produse refurbished si resigilate la preturi bune, ACUM in magazine