12 August 2016

CC analizeaza tranzactia dintre Elefant si Emerging Europe Accession Fund



Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care Fondul de investitii Emerging Europe Accession Fund Cooperatief U.A (EEAF) va intra in actionariatul Elefant Online SA.

Aceasta operatiune este o concentrare economica ce indeplineste conditiile valorice prevazute de lege pentru a fi autorizata de Consiliul Concurentei: cifra de afaceri a companiilor implicate depaseste echivalentul in lei a 10.000.000 de euro si cel putin doua companii implicate realizeaza pe teritoriul Romaniei, fiecare, o cifra de afaceri mai mare de 4.000.000 de euro.

Autoritatea de concurenta va evalua concentrarea economica din punct de vedere al compatibilitatii acesteia cu un mediu concurential normal, in conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrarilor economice.

Elefant Online SA desfasoara activitati legate de comercializarea cu amanuntul a produselor de larg consum.

Retailerul online Elefant a finalizat recent o noua runda de investitii de 5,5 milioane de euro. In actionariatul companiei a intrat Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity consiliat de Axxess Capital, care a devenit actionar minoritar semnificativ. La noua runda de investitii a participat si Catalyst Romania care intrase in actionariat in 2014. Finalizarea tranzactiei este conditionata de obtinerea acordului Consiliului Concurentei.



Citeste si