27 Ianuarie 2017

Practica "pretului recomandat" in comertul online



In practica magazinelor online ce comercializeaza diverse produse nealimentare se poate regasi adesea indicarea pretului recomandat de furnizor (in engleza: “recommended retail price” sau RRP).

Acest “pret recomandat” nu trebuie confundat cu pretul de achizitie al produsului, fiind doar o estimare orientativa oferita de catre furnizor distribuitorului cu privire la valoarea pe care o poate avea produsul respectiv pe piata relevanta. Este alegerea distribuitorului daca ofera spre vanzare mai departe produsul conform pretului recomandat sau la un pret redus comparativ acestuia.

Daca totusi nu vinde produsul la pretul recomandat, distribuitorul, in cazul de fata magazinul online, urmareste sa informeze consumatorul asupra valorii pe care o poate avea produsul sau. Se aplica astfel in spatiul de prezentare online a produsului doua preturi: pretul recomandat de furnizor si pretul de vanzare, la plata caruia se va angaja consumatorul.

Exista diverse modalitati intalnite in practica prin care se poate evidentia pretul recomandat de catre furnizor:
- poate fi indicat ca un pret taiat, alaturi de pretul de vanzare;
- poate exista o mentiune expresa in dreptul acestuia, fiind identificat ca atare:”pret recomandat de furnizor”/”RRP”.

Aceasta metoda de marketing nu este si nici nu poate fi prezentat drept o vanzare promotionala, astfel cum aceasta este reglementata de art. 33 din OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata.

Prevederile art. 33 alin. (1) lit. a) din OG nr. 99/2000 au in vedere vanzarile cu pret redus si obligatia comerciantilor care anunta o reducere de pret de a se raporta la pretul de referinta practicat in acelasi spatiu de vanzare pentru produse sau servicii identice, pretul de referinta fiind definit ca cel mai scazut pret practicat in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus.

Astfel, pentru ca aceasta metoda de marketing sa nu fie considerata practica inselatoare conform Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislatia europeana privind protectia consumatorilor, comerciantii trebuie sa asigure o informare clara a consumatorilor asupra notiunilor prezentate in cadrul magazinelor online, in sens contrar fiind pasibili de primirea unei sanctiuni din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.

In acelasi sens, magazinele online trebuie sa respecte prevederile legale in vigoare referitoare la protectia consumatorilor, furnizand toate informatiile prevazute de art. 6 din OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, in mod clar si inteligibil, inclusiv cele referitoare la intelesul preturilor afisate.

O astfel de informare, confirmata si de catre Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti prin sentinta civila nr. 7740/05.07.2016, se considera a fi valabila daca este realizata prin intermediul Termenilor si Conditiilor site-ului. Acest document face parte integranta din contractul de vanzare incheiat la distanta, devenind opozabil consumatorului din momentul in care acesta declara in mod expres ca il accepta, prin orice modalitate electronica pusa la dispozitie de magazinul online.

Recomandabil este astfel ca, in cadrul Termenilor si Conditiilor, comerciantul sa detalieze faptul ca pretul taiat sau sintagma „RRP” din dreptul unui pret expus pe site reprezinta pretul recomandat de furnizor pentru vanzarea in magazinul online respectiv, subliniindu-se faptul ca respectivele tarife au caracter pur informativ si nu au valoare juridica. Se poate mentiona chiar faptul ca respectiva practica nu este echivalenta unei vanzari la pret redus.



Citeste si