Iulian Stanciu va fi prezent la evenimentului anului in retail, Retail Arena 2018, unde va deschide a doua zi a conferintei, pe 25 octombrie. Nu rata studiile exclusive, speakeri de top din Romania si de pe plan international, workshop-uri “hands on” si, nu in ultimul rand, posibilitatea de a adresa intrebari celor mai mari lideri din industrie. Inscrie-te acum!

La nivel de stat, Romania nu este pozitionata foarte bine pe harta investitiilor, “si aici sunt doua chestiuni care conteaza. O data, apartenenta la OECD (Organizatia Cooperarii si Dezvoltarii Economice), care ar trebui sa fie o prioritate nationala, si doi, imbunatatirea indexului MSCI, de la tara periferica, la tara emergenta – si aici mai sunt lucruri care ar trebui facute”, spune managerul.

Daca am avea acestea, Romania nu ar mai fi de multe ori o pata alba pe harta si ar veni bani. Mai mult, banii disponibili pentru Romania s-ar ieftini – bursa va fi si ea afectata pozitiv, figurand in indecsii regionali sau europeni si asa mai departe.

“Dupa care avem educatia financiara a antreprenorilor romani. Si ea ar trebui inclusa in programa scolara. M-am uitat la programa din Marea Britanie, de la scolile americane: ei invata de mici ce inseama banii, pentru ca sistemul in care noi traim si l-am implementat se numeste…capitalism! Noi, generatia noastra ne-am nascut si crescut in sistemul asta, insa nu ni s-a explicat ce inseamna asta. Eu am avut noroc ca am o istorie de 20 de ani in business, m-am lovit de multe, am discutat mult cu investitori, altfel…”, spune Iulian Stanciu.

eMAG.ro, vanzari de 460 de...
Citeste si: eMAG.ro, vanzari de 460 de milioane de lei de Black Friday 2018

La nivel antreprenorial insa, avem nevoie de educatia aceasta. “Te ajuta sa construiesti o poveste, in spatele sau faci un plan pe 5 sau chiar 10 ani, cu planul acela si dupa cateva luni de implementare te duci la investitor. Ii arati ce bine functioneaza, ii spui ce o sa faci, cum o sa cresti, pui niste asumtii in spate, argumentezi cat poti de bine si investitorul alege daca iti da sau nu un capital de risc”.

Il iei si il investesti. Dupa cum ii spune insa numele, capital “de risc”, uneori o dai si in bara. “Unii o dau in bara de tot. Asta este, ai incercat, ai invatat, mergi mai departe! Lipsa de capital ne tine pe loc si inclusiv in cresterea companiilor romanesti – si in tara, si in afara”.

Greseli de milioane de euro. Anticiparea erorilor, prioritate

Pe langa deciziile bune luate de-a lungul timpului, eMAG, recunoaste Iulian Stanciu, a avut si decizii mai putin inspirate. Decizii care au costat business-ul milioane de euro.

“Pentru a evita sa ajungem sa numaram aceste greseli in ZECI de milioane de euro, analizam mult mai bine datele. De la un nivel incolo, nu iti mai poti permite sa te bazezi pe intuitie sau pe ce ti se spune in piata”.

Black Friday ajuta afacerile...
Citeste si: Black Friday ajuta electroretailul sa depaseasca 2 mld. euro in 2018

Pe de alta parte, eMAG are implementata asa-zisa “cultura a greselii”, in care angajatii sunt incurajati sa isi asume responsabilitati, sa incerce, sa vina cu idei noi. “Trebuie sa identificam insa cauzele erorilor, efectele si sa lucram la ambele, sa le corectam astfel incat sa nu se mai intample in viitor. Incercam insa sa ne dezvoltam capacitatea de a identifica si ANTICIPA erorile, pastrand insa viteza de evolutie”, spune Stanciu, care continua prin a sublinia ca eMAG are buget de peste 1 milion de euro, doar pentru zona de research.

Ce trebuie sa faca Romania pentru a deveni “exportator de competente”?

In statul roman sunt destui oameni care doresc sa faca lucrurile sa se miste. Si exista liste de prioritati care sunt trimiste catre organismele principale – Guvern, Parlament, Presedintie. “Acum, cred ca din aceste lucruri care ar trebui facute, avem nevoie de o strategie. Si asta nu inseamna sa le faci pe toate, inseamna sa tai din ele si sa faci cateva! Eu cred ca avem zona de infrastructura de transport – obligatoriu trebuie rezolvata! Nu reusim sa traversam in continuare Carpatii, nu reusim sa ajungem in zone departate. Investitiile nu ajung in Moldova pentru ca este deconectata de partea de vest a tarii. Vedem diferente de salarii de la simplu la dublu intre est si vest”, spune Stanciu.

Pe urma avem zona de energie si cea de digital. “Peste toate, as adauga sustinerea companiilor romanesti pentru internationalizarea lor. Bineinteles, intai sustinerea formarii capitalului romanesc, ce spuneam anterior cu OECD si MSCI. Un al cincilea…educatia”.

Evident, avem si turism, agricultura, “nu vreau sa exclud, insa unde trebuie sa ne punem focus? Cei mai multi bani si oameni? In cele de mai sus, care te pregatesc de economia viitorului!”.

VIDEO: eMAG a deschis cel mai...
Citeste si: VIDEO: eMAG, centru logistic de 0,6 km, unic in Sud-Estul Europei

Romania poate excela pe anumite zone, astfel incat sa devina un exportator de competente in anumite zone. “Si aceste competente sa aduca bani in tara si sa creasca, per total, nivelul de trai”, spune Stanciu.

Maine, de la 12:30, in emisiunea Iesit din Tipar, vezi interviul complet cu Iulian Stanciu. Despre proiectele eMAG, mentinerea (sau nu?) a preturilor in ciuda inflatiei, investitii, dar si perspective asupra pietei, intr-un interviu video exclusiv in cadrul emisiunii Iesit din Tipar, pe wall-street.ro.