Prin sistemul “Opinii de Incredere” de la TRUSTED.ro, in aproximativ 3 ani s-au colectat peste 100.000 de pareri despre procesul de cumparare online de la clientii reali si verificati ai magazinelor care detin Marca de Incredere TRUSTED.ro. Cele 100.000 de opinii publicate pe https://feedback.trusted.ro sunt un indicator foarte relevant al dorintelor, nemultumirilor si asteptarilor consumatorilor romani in materie de shopping online din ultimii ani.

Constatam ca majoritatea clientilor doresc sa fie informati constant despre starea comenzii lor si vor o estimare cat mai exacta a datei si orei de livrare. Aceasta dorinta se mentine inclusiv in cazul in care comanda intarzie sau componenta ei se schimba din cauza modificarii stocurilor.

In acelasi timp, clientii pun tot mai mare accent pe ambalaj. Sunt multi cei care doresc un serviciu de ambalare personalizata, chiar si contra cost:

“Ar fi o experienta mai placuta livrarea la domiciliu daca am primi cartile in ambalaje frumoase, atent impachetate, iar cartile sterse de praf. Ar arata mai mult respect fata de cititori si cumparatori.”

“Am fost foarte placut surprinsa ca mi-a fost confirmata comanda telefonic si am fost si intrebata daca doresc sa fie impachetate cumparaturile, daca sunt cadou. Au fost impachetate extraordinar de frumos si cu gust, culorile asortate. Impecabil! Deci chiar sunt foarte multumita si cu siguranta voi recomanda acest site!”

O alta concluzie ce reiese in urma analizarii comentariilor din sistem este ca multi cumparatori doresc sa primeasca recompense in cazul in care cumpara frecvent sau comanda produse de valori mari de la un magazin online. Altii sunt de parere ca magazinele online ar trebui sa elimine taxa de livrare sau sa nu o mai perceapa de la anumite valori ale comenzilor in sus.

Multe sfaturi vin din partea cumparatorilor de fashion, care sunt ceva mai exigenti decat clientii din alte nise. Acestia doresc sa vada pagini de produs bine documentate si mai multe fotografii sugestive:

“Recomand ca pozele pentru interiorul gentilor sa fie luminoase, facute unor genti albe sau crem si nu unor genti negre, pentru a putea sa imi fac o imagine mai clara.”

“Buna! Am primit comanda la timp, rochia arata la fel ca in poza. Recomand!”

In sistemul Feedback.TRUSTED.ro, au fost trimise peste 691.000 de e-mail-uri catre clientii reali si verificati ai magazinelor online si s-au inregistrat in medie 300 de opinii pe zi, rata de raspuns fiind de 14,7%. Sistemul este total transparent, toate notele si comentariile fiind afisate la https://feedback.trusted.ro/.

In total, comentariile despre magazinele online au aproximativ 18 milioane de caractere, (echivalentul a 3 exemplare tiparite ale Dictionarului Explicativ al Limbii Romane). Media de caractere pe comentariu este cam cat un mesaj pe Twitter sau pe SMS, adica 180, dar sunt acordate si note neinsotite de vreun text.

Cele 75 de magazine inrolate in sistem au primit nota 10 in proportie de aproape 75%, in timp ce nota 9 a fost acordata de 15% dintre clienti, iar nota 8 de 5,6% dintre cumparatori. Note sub 5 au dat doar 3,1% dintre cumparatorii magazinelor online.

Sistemul de feedback de la clienti “Opinii de Incredere” ii ofera magazinului online sansa de a raspunde la comentariul si nota negativa ale cumparatorului. Daca acesta se declara multumit, el poate schimba nota mica initiala intr-una mai mare. La media generala a magazinului, se va lua in considerare ultima nota acordata de client.

Sistemul Feedback.TRUSTED.RO este inclus in pachetul de servicii oferit de TRUSTED.ro magazinelor online atestate si implementarea este optionala. Citeste aici cum functioneaza sistemul.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri