Sectorul e-commerce din Romania a depasit valoarea de 4,3 miliarde de euro, la finele anului 2019, in crestere cu circa 22% fata de datele din 2018, media zilnica a cumparaturilor online pe care le-au facut romanii fiind de aproximativ 12 milioane de euro, arata estimarile Asociatiei Romane a Magazinelor Online (ARMO), citate in Raportul GPeC.

"Sectorul de e-commerce a depasit pragul de 4,3 miliarde de euro la finalul anului 2019, cu 20-22% mai mult decat in 2018 cand valoarea comertului online a fost estimata la aproximativ 3,6 miliarde de euro. Ritmul de crestere 2019 vs. 2018 a fost mai redus comparativ cu 2018 vs. 2017, cand rata de crestere de la un an la altul a fost de aproximativ 30%. Valoarea de peste 4,3 miliarde de euro face referire la toate tranzactiile generate din Romania atat catre comerciantii autohtoni, precum si catre magazinele online din afara granitelor tarii", noteaza sursa citata, scrie Agerpres.

Seful si fondatorul GPeC, Andrei Radu, precizeaza, totodata, ca romanii au cheltuit, in medie, pentru cumparaturi online aproximativ 12 milioane de euro in fiecare zi a anului trecut, in crestere de la 9,86 milioane de euro - media zilnica inregistrata in 2018.

Cu toate acestea, analiza de specialitate aduce in prim plan datele Eurostat, conform carora doar 23% din populatia Romaniei a facut cumparaturi online in 2019, ceea ce situeaza tara noastra pe penultimul loc in Uniunea Europeana, devansand doar Bulgaria - cu 22%.

Potrivit documentului, suma de 4,3 miliarde de euro, la cat este estimata piata comertului online din Romania, reprezinta strict segmentul e-tail, adica produsele fizice (tangibile) care au fost cumparate prin internet. Nu sunt incluse: serviciile, biletele de avion, vacantele si calatoriile, rezervarile hoteliere, biletele la spectacole sau la diferite evenimente, plata facturilor la utilitati, continutul descarcat de pe Internet etc.

In ceea ce priveste valoarea cosului mediu pentru cumparaturile online, aceasta a fost, in 2019, de 273 lei in cazul achizitiilor de pe desktop, respectiv de 208 lei pe mobil. Valorile medii nu contin TVA.

Informatiile 2Performant, centralizate in Raportul GPeC, releva ca la categoria Electro-IT&C a fost inregistrata cea mai mare crestere a cosului mediu, de la 738,27 lei in 2018, la 875 lei, in 2019. Majorari ale sumelor medii cheltuite in online au mai fost consemnate la categoriile: Fashion (185,58 lei), Articole pentru copii (256,28 lei), Pet Shop (186,91 lei), respectiv Carti, Muzica si Film (118,58 lei).

Pe de alta parte, categoriile unde s-au inregistrat scaderi ale valorii medii a tranzactiei au fost: Home & Garden (de la 528,07 lei, in 2018, la 525,67 lei, in 2019), Beauty (174,73 lei vs 172,29 lei), Auto & Moto (348,3 lei vs 342,55 lei) si Adult (155,7 lei vs 136,66 lei).

Raportul de specialitate arata, totodata, ca aproape 72% din traficul magazinelor online a fost generat, anul trecut, de telefoanele mobile, iar 63,6% din cumparaturile de pe Internet se fac de pe aceste dispozitive.

Un studiu GPeC si iSense Solutions scoate in evidenta faptul ca 87% dintre cumparatorii online compara preturile pe cinci website-uri diferite inainte de a face achizitia, iar mai mult de jumatate (56%) dintre utilizatorii de internet din mediul urban au facut cumparaturi online cel putin lunar.

La nivel national, din datele Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) reiese ca, la jumatatea anului 2019, existau 19,6 milioane de conexiuni internet mobil si 5,1 milioane conexiuni internet fix.

In prezent, la finalul lunii decembrie 2019, in platforma eMag Marketplace erau inregistrati 20.119 de comercianti online activi, in crestere semnificativa de la 14.749 in decembrie 2018, potrivit datelor furnizate de catre retailerul online pentru GPeC.

In acelasi timp, raportul GPeC, care citeaza ARMO, mentioneaza ca, in campania de Black Friday din noiembrie 2019, romanii au facut cumparaturi online in valoare de 253 milioane euro, desi au fost vehiculate in spatiul public si cifre care au depasit pragul de 300 de milioane euro.

GPeC este, de 15 ani, reprezentantul e-commerce-ului din Romania, adunand in jurul sau cea mai mare comunitate de magazine online si organizand principalele evenimente de comert online. Printre altele, GPeC centralizeaza datele si publica in fiecare an raportul comert electronic romanesc.

Sursa cifrelor si a estimarilor de piata publicate in raportul GPeC sunt: 2Performant, ARMO, ANCOM, eMag Marketplace, Eurostat, GPeC, iSense Solutions, PayU si Upswing.

Sursa foto: Oleksiy Mark/Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri