Epidemia de COVID-19 a împins companiile, care și-au continuat activitatea în domenii în care lucratul de acasă nu este posibil, să ia măsuri prin care să reducă cât mai mult pericolul de infectare al angajaților. Sameday precizează într-un răspuns la o solicitare a publicației wall-street.ro măsurile pe care le-a implementat în cadrul companiei de curierat.

Compania precizează că măsurile au fost luate de la începutul crizei epidemiologice, în conformitate cu recomandările autorităților.

”Toți curierii din echipa Sameday sunt dotați cu mânuși de protecție, măști și dezinfectant. Am creat un flux de igienizare a mașinilor care transportă coletele și toate easybox-urile sunt dezinfectate la fiecare alimentare. Am introdus serviciul care limitează contactul dintre curier și destinatar și încurajăm clienții să folosească serviciul easybox”, precizează Sameday.

La nivelul centrelor logistice, compania declară că a luat decizia de a se lucra în două ture separate, care nu interacționează între ele, pentru a reduce pe cât posibil riscul de contaminare.

”Până a intra în tură, angajații trec prin mai multe filtre de verificare. Primul pas se face în momentul în care echipele din hub-uri urcă în autocarele care-i transportă spre centrul logistic. Le este luată temperatura și primesc o mască de protecție. De asemenea, angajaților li se verifică din nou temperatura la intrarea în hub, după care trec prin tuneluri de dezinfectare și primesc mănuși, măști și viziere. În centrul logistic avem permanent un medic care le monitorizează starea de sănătate și se asigură că măsurile preventive sunt respectate. În spații comune s-au introdus separatoare pentru distanțare socială.

Compania adaugă faptul că suprafețele de lucru și spațiile comune sunt dezinfectate la fiecare ieșire din tură, iar pentru igienizarea hub-urilor folosesc utilake de dezinfecție pe bază de aburi.

Citeste si:
Piața de curierat ”se mișcă”: cresc comenzile online, apar angajările
Piața de curierat ”se mișcă”:...

În plus, echipamentele, suprafețele de lucru și spațiile comune sunt dezinfectate la fiecare ieșire din tură. Pentru igienizarea HUB-urilor folosim utilaje speciale de dezinfecție pe bază de aburi.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »



Citește și
Fashion Days lansează serviciul de retur cu banii pe loc
Setari Cookie-uri