În perioada 7 - 27 noiembrie, Answear va desfășura campania Magic Black Friday cu reduceri de până la 70% la 175.000 de produse și peste 500 de branduri și o extra-reducere de 10% pentru cei care aleg să facă cumpărăturile din aplicația mobilă. De Magic Black Friday, Answear estimează o creștere a vânzărilor de cel puțin 20% față de 2021.

Cum în ultimii 2 ani s-a observat o diluare a zilei de Black Friday în favoarea perioadei de Black Friday, Answear va extinde perioada dedicată celui mai popular eveniment de shopping, respectiv din 7 noiembrie până în 27 noiembrie.

„Magic Black Friday este titlul promoției de Black Friday din acest an și ne pregătim cu unele dintre cele mai bune oferte, având acum în spate și experiența anilor trecuți. Valoarea anuală a cumpărăturilor de Black Friday a crescut în fiecare an, dar nu a fost mai concentrată în jurul unei singure zile, ci pe parcursul lunii noiembrie. Ca urmare, și în cazul nostru promoția a fost extinsă pe aproape toată durata lunii pentru a lăsa timp clienților noștri să ia cele mai bune decizii”, spune Raluca Radu, country manager Answear România.

Answear preconizează că cele mai căutate categorii de produse vor fi gențile, rochiile, încălțămintea și produsele specifice de iarnă, iar printre cele mai căutate branduri se vor afla UGG, Guess, Tommy Hilfiger, Boss, Karl Lagerfeld, Michael Kors, Pinko, Patrizia Pepe, Max Mara, Coccinelle, Coach, Calvin Klein, Dr. Martens și brandurile proprii answear.LAB și Medicine.

„Vom avea reduceri pentru cele peste 500 de branduri de top din portofoliul nostru, inclusiv pentru brandurile nou adăugate cum ar fi Abercrombie & Fitch, Michael Kors, Victoria Beckham, Luisa Spagnoli. Reducerile vor fi de până la 70% și vom avea discounturi suplimentare în aplicația mobilă.

Ne așteptăm ca cizmele, botinele, adidașii, gențile, gecile, rochiile și hainele groase să fie printre cele mai căutate categorii de produse și, ca urmare, ne-am pregătit cu reduceri chiar pentru aceste categorii. Brandurile cele mai căutate ne așteptăm să fie UGG, Guess, Tommy Hilfiger, Tommy Jeans, Boss, Karl Lagerfeld, Michael Kors, Pinko, Patrizia Pepe, answear LAB, Medicine, Max Mara, Coccinelle, Coach, Calvin Klein și Dr. Martens”, completează Raluca Radu, country manager Answear România.

Citeste si:
Cinci motive pentru care nu trebuie să ratezi retailArena2022
Cinci motive pentru care nu...

Raluca Radu este unul dintre speakerii evenimentului retailArena. Ea va participa în panelul dedicat evenimentului Black Friday, de pe 2 noiembrie. Înscrie-te aici și fii alături de noi.

După o pandemie care a ținut aproape doi ani și un 2022 care a adus un război la granițele țării, comportamentul de consum al clienților s-a modificat, aceștia orientându-se mai mult către shopping online și achiziția de produse vestimentare din materiale de calitate, din colecțiile brandurilor premium.

“Bazându-ne pe experiența anilor trecuți, estimăm o comandă medie de 300 lei și mai mult de un produs per comandă în medie. S-a observat o creștere cu peste 50% a numărului de produse adăugate în wishlist încă de la începutul lunii octombrie. Ne așteptăm să ne menținem la rata medie de retur de 20%. De Magic Black Friday estimăm o creștere a vânzărilor de cel puțin 20% față de 2021.

Citeste si:
Blugento: Vom crește cu 40% în 2023, pe fondul nevoii magazinelor...
Blugento: Vom crește cu 40%...

Consumatorii se orientează din ce în ce mai mult către branduri de top, branduri medium-high. Ne așteptăm să primeze calitatea hainelor înainte de cantitate și să scadă numărul de produse cumpărate, dar să crească valoarea acestora”, menționează Raluca Radu, country manager Answear România.

Sursa foto: Answear.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri