30 Martie 2023

Altex: Peste 1000 de posesori de cont Altex și Media Galaxy își vor primi toți banii înapoi pentru cumpărăturile realizate



Cea mai recentă campanie Altex “1 din 100 cumpărători primește toți banii înapoi” vizează clienții care plătesc în magazin sau online folosind contul de client. Compania anunță că peste 1000 de clienți, posesori de cont Altex sau Media Galaxy, au fost desemnați câștigători și că vor primi valoarea integrală a tuturor cumpărăturilor realizate în perioada campaniei. Premiile sunt acordate sub formă de vouchere ce pot fi folosite pentru achiziții viitoare timp de 1 an. Valoarea totală a premiilor oferite este de peste 1.256.853 lei.

Altex și-a recompensat clienții, extrași prin tragere la sorți, direct proporțional cu numărul tuturor comenzilor realizate în perioada campaniei. Concret, cu cât au avut mai multe tranzacții autentificate, cu atât au câstigat mai mulți bani înapoi.

În magazinele fizice, la casele de marcat, clienții se pot autentifica fie cu numărul de telefon, fie prin scanarea codului QR disponibil în aplicația Altex. Astfel, experienţa de navigare şi cumpărături devine una mai simplă.

Deținătorii de cont Altex sau Media Galaxy au într-un singur loc toate tranzacțiile și facturile, atât cele din online cât și pe cele din magazine. Mai mult decât atât, posesorii de cont client își pot rezerva produse în magazine, își pot crea o listă de produse favorite sau pot solicita un retur sau de 2x diferența la produsele cumpărate.

Participanții s-au înscris în campanie prin crearea sau autentificarea în cont client și prin exprimarea acordulului de înscriere în campanie, la momentul cumpărăturilor sau ulterior acestora, până în data de 2 martie. În campanie au fost eligibile doar persoanele fizice care dețin sau și-au făcut un cont online, pe site-ul Altex, Media Galaxy sau în aplicația Altex.

Printre produsele achiziționate de participanți au fost smartphone-uri, produse pentru copii, băuturi, mașini de spălat rufe, căști wireless, produse de îngrijire personală, detergenți, ceasuri smart, bratari fitness, cuptoare incorporabile, consumabile pentru imprimante, combine frigorifice, parfumuri și aspiratoare.



Citeste si