Românii cumpără din ce în ce mai mult online, dar această creștere nu se traduce automat în vânzări mai mari și pentru comercianții locali din această industrie. Cristian Pelivan, director executiv al Asociației Române a Magazinelor Online (ARMO) a vorbit la ecomTEAM Fashion & Beauty, despre valoarea comenzilor online realizate de români la platforme din afara țării.
Asociația Română a Magazinelor Online estimează, pe baza cifrelor de la ANAF, că românii au cheltuit 1,4 miliarde de euro în 2024 pe achiziția online de bunuri din afara țării.
„Este o sumă considerabilă, probabil undeva la 20% din valoarea sectorului (sectorul românesc de e-commerce n.r.)”, a precizat Cristian Pelivan pe scena evenimentului ecomTEAM Fashion & Beauty, organizat de Wall-street.ro. Te poți înscrie deja la următoarea ediție a ecomTEAM AICI.
Jucătorii locali, loviți și de coletele din afara UE
Jucătorii locali din e-commerce sunt afectați puternic și de competiția agresivă a platformelor asiatice, în cazul cărora Uniunea Europeană pare că întârzie în a lua decizii concrete.
Pelivan atrage din nou atenția că o mare parte dintre reglementările impuse industriei sunt respectate doar de companiile europene.
„Noi considerăm că toate companiile care se adresează consumatorului european ar trebui să respecte aceleași reguli pentru că altfel avem parte de o concurență neloială”, adaugă reprezentantul ARMO.
O lacună legislativă exploatată din ce în ce mai mult în ultimii ani de către jucătorii străini este legată de scutirea de la plata taxelor vamale a coletelor cu o valoare de sub 150 de euro. Comisia Europeană se pregătește să ia deja o decizie pentru a elimina această excepție.
„S-a ajuns la peste 4 miliarde de colete cu valoare de sub 150 de euro livrate în Uniunea Europeană din afara blocului comunitar. Este o triplare față de acum trei ani”, explică reprezentantul ARMO.
Conform unei analize realizate de MerchantPro, platformă SaaS utilizată de peste 2000 de comercianți din România, valoarea pieței locale de e-commerce a fost în 2024 de 7,7 miliarde de euro, iar în 2025 perspectivele sunt de creștere peste pragul de 8 miliarde de euro.