Campania se va desfășura până pe 11 noiembrie și acoperă toate categoriile de produse: modă, frumusețe, casă, hobby, electronice, produse pentru copii, supermarket și multe altele. Aceasta va fi urmată de o a doua campanie sincronizată cu Black Friday-ul internațional, între 25 noiembrie și 2 decembrie.
Printre cele mai populare branduri disponibile în timpul campaniei de Black Friday se numără Tommy Hilfiger, Nike, Guess, Adidas, UGG, U.S. Polo Assn., Philips, Stanley, Lego, Gerovital ori Răspundel Istețel, alături de numeroase alte branduri locale și internaționale.
Știrea inițială:
Trendyol, retailerul online turc al cărui acționar majoritar este gigantul chinez Alibaba, va organiza Black Friday 2025 în perioada 31 octombrie - 11 noiembrie, conform mai multor surse din piață consultate de Wall-street.ro. Va exista și o a doua ediție, sub numele Black Friday Best Sellers, ce se va desfășura între 25 noiembrie și 2 decembrie.
Wall-street.ro a trimis o solicitare și către Trendyol cu privire la această campanie, însă nu a primit încă răspuns. Odată primit, răspunsul va fi publicat în acest articol.
Este cel de-al doilea Black Friday organizat de Trendyol pe piața din România, retailerul online intrând în țara noastră anul trecut. Ediția din 2024 s-a desfășurat pe o perioadă mai mică, respectiv între 5 și 10 noiembrie.
Platforma preciza că a fost accesată de peste 3,2 milioane de vizitatori unici în cadrul Black Friday 2024, înregistrând o creștere de aproape 50% față de săptămâna anterioară, în timp ce numărul comenzilor s-a triplat.
Vârful comenzilor a fost înregistrat pe 8 noiembrie, cu o creștere de patru ori comparativ cu vinerea precedentă, iar „ora de aur” a campaniei a avut loc în aceeași zi, între orele 21 și 22, când s-au plasat, în medie, aproape 100 de comenzi pe minut.
Black Friday Best Sellers la Trendyol: compania depășește 3.500 de comercianți români în platformă
Black Friday Best Sellers: se va desfășura între 25 noiembrie și 2 decembrie. Retailerul online preciza recent că a atins pragul de 3.500 de comercianți români pe platformă, la nouă luni de la lansarea procesului de înrolare locală.
Până la finalul anului, Trendyol își propune să dubleze acest număr.
Comercianții români reprezintă în prezent aproximativ 40% din volumul total al businessului de pe piața locală - în creștere de la 10% în urmă cu doar patru luni, preciza compania la începutul lunii octombrie.
Trendyol a plătit TVA în valoare de 11,9 milioane de euro
Prezent la evenimentul ecomTEAM, organizat de Wall-street.ro pe 18 și 19 septembrie 2025, Cosmin Neculiță, Inspector Șef Serviciu Antifraudă Direcția Comerț Electronic DGAF ANAF, a precizat că retailerul online a plătit în primele două trimestre din 2025 TVA în valoare de 11,9 milioane de euro.
De partea cealaltă, competitorul Shein a plătit în aceeași perioadă TVA în valoare de 26 de milioane de euro, iar Temu a plătit 36,9 milioane de euro.
Black Friday 2025 la eMAG: campania va avea loc pe 7 noiembrie
Perioada de desfășurare a campaniei Black Friday 2025 la Trendyol va acoperi și ziua în care eMAG, cel mai mare retailer online din România, va organiza campania.
Conform informațiilor Wall-street.ro, eMAG va desfășura campania de Black Friday de anul acesta pe 7 noiembrie.
De la an la an, eMAG își propune să depășească nivelul vânzărilor realizate la ediția anterioară. În 2024, eMAG a vândut de Black Friday de 896 de milioane de lei, în creștere cu 22% față de 2023.