VIDEO Idei de afaceri. A renunțat la o carieră în finanțe pentru a crea un brand de genți: povestea din spatele Atribut și planurile de dezvoltare

Sursa foto: Wall-street.ro

VIDEO Idei de afaceri. A renunțat la o carieră în finanțe pentru a crea un brand de genți: povestea din spatele Atribut și planurile de dezvoltare

Cuprins Articol:
Brandul de genți Atribut a fost lansat de Florina Sirman în 2015, după ce a renunțat la o carieră în finanțe de aproape 16 ani. Fondatoarea a povestit în cadrul Maratonului de interviuri ecomTEAM, eveniment organizat de Wall-street.ro, despre începuturile brandului, provocările și planurile pe care le are pentru 2026.

Dacă reprezinți un retailer sau un producător, vino alături de noi la maratonul de interviuri video RetailArena Spotlight, organizat pe 13 și 14 mai în București. Te poți înscrie printr-un e-mail trimis către [email protected] cu subiectul  „Maraton Interviuri”. 

Idei de afaceri: de la o carieră în finanțe la o afacere în fashion

Sirman descrie intrarea în lumea antreprenoriatului și fondarea brandului Atribut drept un act de curaj.

„Am decis să las meseria de finanțist, pe care o practicam de aproape 16 ani și să creez ceva real, cu mâinile mele, care să bucure oamenii. Atribut, de la lansarea din 2015, a crescut ca un brand de genți cu design contemporan, ușor recognoscibil”, adaugă Florina Sirman, care precizează că unele dintre creațiile sale au fost premiate în cadrul Independent Handbag Designer Awards din New York. 

Diverse elemente din meseria de finanțist, precizează Florina Sirman, se regăsesc în toate gențile sale.

„Ele sunt foarte bine gândite, în așa fel încât să poată fi introduse acele elemente de design și să păstreze în continuare funcționalitatea produsului. Țin foarte mult la funcționalitate atunci când creez o geantă”, adaugă fondatoarea Atribut.

Unul dintre modelele pe care fondatoarea îl aduce în discuție este Tangent, despre care spune că este un „studiu asupra simplității”, o geantă semirotundă care are un detaliu din alamă, o bilă care este și piciorul genții. Modelul poate fi văzut în imaginea de mai jos. 

 

Descriere: Geanta Tangent Azzure - mai multe produse pot fi găsite AICI. 

Designul, consideră fondatoarea, este ceea ce diferențiază Atribut de alte branduri producătoare de genți. 

„Noi aducem elemente inedite. Primul model cu care ne-am lansat avea o ramă de lemn, ulterior am introdus o spirală metalică, înspirația venind de la simplul caiet cu arc. În colecția Tangent am explorat mai mult formele, dar am adus stabilitatea prin acea bilă”, precizează Florina Sirman. 

Idei de afaceri. Provocările de care s-a lovit în construirea brandului de genți Atribut

În ceea ce privește provocările, cea mai mare a fost aceea de a accepta faptul că a început ca autodidact. Ulterior a avut acces la cursuri de marochinărie prin intermediul cărora a deprins partea tehnică. 

„Am învățat că lipsa formării educaționale în design e de fapt libertate în design, pentru că nu am granițe, nu am reguli clar definite”, precizează Sirman. 

A doua provocare a fost reprezentată de gestionarea unui brand mic, artizanal, foarte nișat, cu care și-a propus să ajungă la oameni într-un mod cât mai autentic. 

„În 2026 ne dorim să creștem vizibilitatea brandului pe piața din România, dar și să încercăm să ieșim pe piața internațională”, adaugă reprezentanta Atribut. Interviul integral poate fi urmărit mai jos

 



Evenimentul ecomTEAM Fashion & Beauty este susținut de:

 

Strategic Delivery Partner: FAN Courier

 

Silver Partners: GLS, NOTINO

 

Sponsors: Upswing, Skroutz

Personalizate pentru tine