A venit „cocoașa” de care vorbea Isărescu: inflația a urcat aproape de 11% în mai. Serviciile s-au scumpit cel mai mult

Sursǎ foto: Shutterstock / LCV

A venit „cocoașa” de care vorbea Isărescu: inflația a urcat aproape de 11% în mai. Serviciile s-au scumpit cel mai mult

Cuprins Articol:
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar mărfurile alimentare cu 6,78%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

Ce se întâmplă cu prețurile în România?

"Indicele preţurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,58%. Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2026 comparativ cu decembrie 2025) a fost 3,7%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2026 comparativ cu luna mai 2025 a fost 10,9%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 - mai 2026) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2024 - mai 2025) a fost 9,4%", se arată în comunicatul INS.

Potrivit sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2026 comparativ cu luna aprilie 2026 a fost 100,69%. Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2026, comparativ cu luna mai 2025, calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 9,7%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2025 - mai 2026) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2024 - mai 2025) determinată pe baza IAPC a fost 8,4%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 5,5%, de la 3,9% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,9% la sfârşitul lui 2027, potrivit datelor prezentate în luna mai de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Ce înseamnă „cocoașa de care vorbea Mugur Isărescu?

Isărescu avertiza că inflația va trece printr-o „cocoașă” temporară, adică o perioadă scurtă de creștere, cu un vârf posibil în jur de 11%, înainte ca ritmul scumpirilor să înceapă să coboare din vară. Datele publicate acum de INS confirmă această etapă: inflația anuală a ajuns în mai la 10,85%, aproape de pragul indicat de guvernatorul BNR. Potrivit scenariului prezentat de acesta, după vârful din vară, inflația ar urma să scadă spre 6% în lunile iulie-august-septembrie și spre aproximativ 5,5% la finalul anului.

Personalizate pentru tine