Pentru a înțelege cu adevărat ADN-ul FAN Courier, am avut privilegiul de a vorbi cu toți cei trei fondatori chiar în epicentrul activității lor, la sediul din Ștefăneștii de Jos. Am găsit acolo o atmosferă autentică, unde râsul sincer și poveștile spumoase se combinau perfect cu discuțiile serioase despre afaceri. În acest cadru relaxat și jovial, cele două ore de interviu au trecut fulgerător, lăsându-mă cu certitudinea că am descoperit esența unei echipe unite, animate de o viziune comună și de un respect profund.
FAN Courier a început cu mult înainte de a se concretiza într-o afacere, cei trei fiind vecini și prieteni încă din copilărie.
„Am crescut gard în gard, noi mai la stradă, Felix mai pe deal – ne privea de sus”, povestește cu umor Neculai Mihai care subliniază și faptul că, fiind diferență de câte patru ani între ei, au avut același învățător, ceea ce a contribuit la crearea unui sistem de valori comun.
Scânteia care a aprins însă flacăra FAN Courier a fost o plimbare prin parc, în 1997, când Neculai și Felix s-au întâlnit întâmplător.
„Îmi amintesc că Felix era între joburi și mi-a povestit cu entuziasm despre curierat – activase deja câțiva ani în cadrul unei companii prezentă și azi pe piața locală. Spunea că e un business din care se pot face bani frumoși. Noi activam deja în domeniul materialelor refolosibile, dar simțeam nevoia să diversificăm. Ne-am văzut ulterior la un grătar și cum Felix ne inspira încredere, ne-am gândit să încercăm. Recunosc că, din dorința de a dezvolta un business de succes, am zis că e o oportunitate, deși nu știam mare lucru despre această industrie”, mai spune Neculai Mihai.
Începuturile, o operațiune restrânsă care funcționa într-un apartament din zona Gara de Nord, era departe de gigantul care avea să devină. „Am cumpărat un apartament pentru a-l folosi drept sediu”, spune Felix. „Flota noastră? O Dacia 1300 verde si... trenurile! Sortam colete până la 11 sau 12 noaptea ca să prindem trenurile care dimineața ajungeau la destinație.”
Perioada de început a fost plină de provocări. Fondatorii s-au luptat cu totul, de la taxe și flux de numerar până la reglementări din domeniul curieratului. „Ca pregătire, eu eram profesor de sport, fratele meu inginer, iar Felix, specializat în domeniul juridic, deci nu știam nimic despre afaceri”, recunoaște Adrian Mihai. „A fost un handicap, dar am învățat repede.”
Unul dintre cele mai grele obstacole a venit sub forma unei taxe abrupte de la Inspectoratul General al Telecomunicațiilor. „Acea taxă ne-a băgat în insolvență”, își amintește Adrian Mihai.
„Îmi amintesc că, la început, Felix era un fel de 'capo di tutti capi'. Se pricepea de minune la operațiuni, dar nu și la finanțe, așa că eram pe pierdere. Situația era complicată și de faptul că aveam multe sume neîncasate. Atunci am intrat și noi cu totul în business și am decis întâi să recuperăm banii neîncasați și apoi să mărim tarifele, deși Felix nu era de acord cu asta la început”, mai afirmă Adrian Mihai.
Tocmai aceste lupte timpurii au creat o legătură strânsă între cei trei parteneri și au insuflat un sentiment profund de reziliență. „Cel mai important asset al acestei companii este înțelegerea dintre noi trei”, subliniază Felix. „Multe companii eșuează din cauza neînțelegerilor. Și noi aveam discuții în contradictoriu, cu argumente, niciodată cu atacuri la persoană. Și mai aveam o regulă: nu ieșim niciodată supărați dintr-o ședință, stăm acolo până rezolvăm problemele”.
Într-adevăr, dincolo de o prietenie foarte strânsă, regulile foarte clare au fost unul dintre atuurile colaborării dintre cei trei fondatori. O altă regulă foarte importantă este că orice sumă care iese din companie trebuie să fie contrasemnată de ceilalți doi. Respectând cu strictețe aceste reguli și învățând continuu despre ce înseamnă un business în curierat, cei trei au ajung în 2006 lideri pe piața de curierat din România, loc pe care îl dețin și în prezent.
„Am realizat rapid că trebuie să ne specializăm. Fiecare dintre noi a preluat zona în care se simțea cel mai confortabil și unde putea aduce valoare”, spune Neculai Mihai.
Un alt punct de cotitură al FAN Courier a venit în timpul crizei financiare din 2008. În timp ce alții reduceau afacerile sau le puneau pe pauză, cei trei au luat o decizie îndrăzneață de a investi. „Am cumpărat terenul unde se află acum sediul nostru”, explică Neculai. „Toată lumea credea că suntem nebuni, dar am continuat construcția. În 2010, ne-am mutat, oferindu-ne un avantaj uriaș față de concurenți care abia după criză s-au apucat de treabă”.
Această investiție a inclus și primul sistem de sortare automatizat din România, o mișcare care a revoluționat operațiunile companiei. „Am trecut de la sortarea manuală a tot la sortarea automată”, spune Neculai.
De-a lungul existenței sale, FAN Courier a rămas angajat față de satisfacția clienților și responsabilitatea față de angajați. „La început, nu ne-am concentrat pe profit”, spune Adrian. „Am vrut să ne asigurăm că avem clienți mulțumiți. De aceea, am angajat oameni care ne împărtășesc valorile, mulți dintre ei fiind și astăzi cu noi.”
Neculai adaugă: „Avem angajați care spun că vor să iasă la pensie de la FAN Courier. Acesta este genul de loialitate pe care am construit-o.”
Pe măsură ce fondatorii privesc spre viitor, ei își doresc să transmită valorile lor următoarei generații. Astfel, cinci dintre cei șase copii ai fondatorilor (unul este încă la liceu), s-au alăturat companiei, dornici să învețe afacerea de la zero.
„Mai e mult până când copiii noștri vor prelua conducerea companiei. Îmi amintesc că unul dintre manageri a reacționat negativ la venirea lor în companie. Probabil s-a simțit amenințat și a decis să plece. Dar asta nu ne-a descurajat să ne implicăm copiii în activitățile firmei, pentru a le oferi o perspectivă din interior”, spune Felix Pătrășcanu.
Privind în perspectivă, fondatorii sunt optimiști cu privire la viitorul FAN Courier și al economiei românești. „Cred că vom fi încă aici peste 20 de ani, cu multiple metode de livrare și tehnologie în evoluție”, prezice Adrian.
"Cred că România va continua să crească, atâta timp cât nu ne confruntăm cu catastrofe majore, cum ar fi un război. În ultimii 20 de ani am recuperat enorm față de Occident, iar în următorii 20, dacă Europa rămâne stabilă, vom ajunge la același nivel de salarii. Noi, românii, am avut marele noroc să fim integrați în UE, ceea ce a accelerat semnificativ dezvoltarea noastră", mai spune acesta.
Începuturile FAN Courier: prima chitanță, emisă în ianuarie '98, pentru expedierea unui plic de la București la Suceava, către o firmă de import de materiale dentare de lux.

Adrian despre Neculai și Felix
"În echipa noastră, Neculai este 'domnul NU', și bine face, pentru că ne obligă să argumentăm solid fiecare 'da' și să anticipăm potențialele probleme".
"Felix, este 'domnul DA', și a fost adesea echilibrul de care aveam nevoie".

Neculai despre Felix și Adrian
"Felix este un vizionar, un demiurg, un om care visează la scară mare și ne inspiră să construim viitorul."
"Adrian este incredibil de rezilient. Uneori mă întreb de unde își ia energia. Nu știu când se termină ziua pentru el, dar știu că a doua zi, la 6 dimineața, este deja în picioare, gata de muncă."

Felix despre Neculai și Adrian
"Neculai este sceptic, dar este un lucru bun! Eu uneori sunt prea exaltat și reușesc să-l conving și pe Adrian de ideile mele. Atunci, intervine Neculai și ne spune că nu e bine să ne grăbim. E ca și cum am face un costum: mai măsurăm o dată, pentru siguranță."
"Adrian este un om implicat și pasionat. Se dedică total proiectelor în care crede și are o energie debordantă."
