"Vom avea această sumă de jumătate de miliard compusă din 291,6 milioane de euro, pe parte norvegiană, şi 304 milioane de euro, pe partea de SEE. Acestea sunt contribuţiile brute, contribuţiile nete fiind de 243 de milioane de euro pe norvegian şi 254 milioane de euro pe SEE", a afirmat Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, citat de Agerpres.
El a adăugat că rata de cofinanţare a României este de 15%, adică 68,6 milioane de euro.
"Este un moment foarte important pentru că din fondurile norvegiene vom putea finanţa tranziţia verde, cultură, justiţie, afaceri interne, dezvoltare locală, cooperare instituţională şi creşterea capacităţii administrative, cercetare şi inovare şi toate aceste lucruri sunt foarte importante pentru România. Vă reamintesc că, la venirea Guvernului Bolojan, negocierile cu partea norvegiană erau blocate dintr-o încercare a României de a supracontracta, dacă e posibil, şi fondurile norvegiene, se încerca în vremea aceea să fie supracontractate un miliard pe cele 500 de milioane pe care le-am menţionat. Iată că în Guvernul Bolojan şi cu sprijinul Ministerului Fondurilor Europene am rezolvat această problemă şi urmează să beneficiem din aceşti bani", a explicat Dragoş Pîslaru.