Cartierul din București care va avea o școală nouă și modernă. Proiectul prevede până la 1.200 de locuri pentru elevi

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Cartierul din București care va avea o școală nouă și modernă. Proiectul prevede până la 1.200 de locuri pentru elevi

Cuprins Articol:
Locuitorii cartierului Brâncuși din Sectorul 6 vor beneficia de o nouă unitate de învățământ, proiectată pentru a răspunde nevoilor unei zone aflate în plină dezvoltare. Primăria Sectorului 6 pregătește construirea unei școli moderne, cu o capacitate inițială de 700-900 de locuri, care va putea fi extinsă ulterior până la 1.000-1.200 de elevi.

Cartierul Brâncuși va avea o școală nouă. Proiectul prevede până la 1.200 de locuri pentru elevi

„Cartierul Brâncuși crește, iar infrastructura educațională trebuie să țină pasul. Pregătim de acum o școală suficient de mare pentru copiii care locuiesc aici și pentru familiile care se vor muta în zonă în următorii ani”, a declarat Paul Moldovan.

Datele studiului demografic realizat de administrația locală arată că în cartier locuiesc aproximativ 660 de copii de vârstă primară și aproape 1.200 de copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. Estimările indică o creștere a acestor cifre în următorii ani, ceea ce confirmă necesitatea construirii unei noi școli.

Pentru demararea proiectului, primarul Paul Moldovan și viceprimarul Mihaela Ștefan s-au întâlnit cu reprezentanții Ordinului Arhitecților din România pentru a discuta organizarea concursului de soluții care va stabili conceptul viitoarei clădiri.

Care este planul autorităților pentru proiectul din Sectorul 6

  • Noua unitate de învățământ va fi proiectată prin concurs de soluții, astfel încât să ofere un spațiu modern și adaptat nevoilor elevilor, integrându-se în dezvoltarea urbană a cartierului Brâncuși.

Primăria Sectorului 6 deține deja terenul necesar investiției, cu o suprafață de aproximativ un hectar, iar documentațiile tehnice sunt în diferite stadii de realizare. Ridicarea topografică a fost finalizată, studiul demografic este deja realizat, iar studiul geotehnic se află în desfășurare.

Autoritățile locale își propun ca până la sfârșitul acestui an să organizeze concursul de soluții, un pas important înainte de începerea proiectării și construirii noii școli. 

Personalizate pentru tine