Guvernul lasă mai mulți bani la ELCEN pentru investiții: compania va vira la stat doar jumătate din profit

Sursa foto: Electrocentrale Bucuresti ELCEN / Facebook

Guvernul lasă mai mulți bani la ELCEN pentru investiții: compania va vira la stat doar jumătate din profit

Cuprins Articol:
Guvernul a aprobat ca ELCEN să distribuie sub formă de dividende 50% din profitul net realizat în 2025, prin derogare de la obligația de repartizare a minimum 90% din profitul net. Diferența va rămâne la companie pentru finanțarea unei investiții la CET Vest.

Decizia a fost luată prin memorandum, prin mandatarea reprezentanților statului în Adunarea Generală a Acționarilor ELCEN, potrivit unui comunicat al Executivului citat de Agerpres.

Banii rămași la ELCEN merg către racordarea CET Vest la Transgaz

Derogarea a fost solicitată pentru a asigura fondurile necesare investiției privind racordarea directă a CET Vest la Sistemul Național de Transport al gazelor naturale, operat de Transgaz.

Investiția are o valoare totală estimată la 73,2 milioane lei și o perioadă de implementare de 36 de luni. Proiectul este inclus în Programul multianual de investiții pentru perioada 2026-2030, scrie Agerpres.

Potrivit Guvernului, racordarea directă la rețeaua Transgaz ar urma să crească siguranța alimentării cu gaze naturale, să reducă vulnerabilitățile în situații de criză și să permită achiziționarea gazelor la prețuri mai avantajoase.

Măsura este legată și de modernizarea infrastructurii și de creșterea eficienței energetice.

Peste 33 milioane lei rămân la companie

În condițiile în care ELCEN va distribui doar 50% din profitul net sub formă de dividende, suma de aproximativ 33,16 milioane lei, reprezentând diferența față de distribuirea de 90%, va rămâne la dispoziția companiei.

Guvernul precizează că banii vor fi destinați exclusiv finanțării investiției de racordare a CET Vest la conducta Transgaz, conform Agerpres.

Executivul susține că măsura urmărește consolidarea securității energetice a Capitalei, susținerea investițiilor strategice în infrastructura de producere a energiei termice și creșterea sustenabilității sistemului centralizat de alimentare cu energie termică.

ELCEN asigură agent termic pentru 560.000 de apartamente

ELCEN asigură agent termic pentru aproximativ 560.000 de apartamente din București, adică în jur de 8.500 de blocuri și imobile în care locuiesc aproximativ 1,5 milioane de persoane.

Compania furnizează agent termic și pentru aproximativ 5.400 de instituții publice, obiective sociale și agenți economici, scrie Agerpres.

Totodată, ELCEN deține o cotă de aproximativ 4% din energia electrică livrată în Sistemul Energetic Național.

Potrivit Guvernului, compania implementează în paralel trei proiecte prioritare de cogenerare de înaltă eficiență la CTE Grozăvești, CTE Progresu și CTE București Sud, finanțate din Fondul pentru Modernizare, cu o valoare totală de peste 4,2 miliarde lei.

Ciucu vrea evaluarea activelor ELCEN pentru realizarea SACET

În paralel cu decizia Guvernului privind dividendele, primarul general Ciprian Ciucu a anunțat că Ministerul Energiei urmează să realizeze o evaluare a activelor ELCEN.

Edilul a transmis, într-o postare pe Facebook, că s-a întâlnit cu reprezentanții Ministerului Energiei pentru a discuta pașii necesari realizării SACET în București.

„Ideea preluării ELCEN de către Primăria Capitalei este ca producția și distribuția să fie coordonate într-un sistem unitar, pentru a facilita investițiile și modernizarea rețelei”, a scris Ciprian Ciucu.

Primarul general a spus că Ministerul Energiei va face evaluarea activelor ELCEN, despre care a afirmat că „se face că uită de mai mulți ani”.

„Evident, procesul de preluare va putea fi blocat iarăși de către viitorul Guvern. Să vedem... Deciziile corecte nu trebuie să aibă culoare politică, termoficarea nu trebuie să aibă culoare politică pentru că cei care au de suferit sunt bucureștenii”, a mai transmis Ciucu.

Personalizate pentru tine