UE analizează plafonarea preţului gazelor în contextul războiului din Iran

Sursǎ foto: Facebook / Electrica

UE analizează plafonarea preţului gazelor în contextul războiului din Iran

Uniunea Europeană analizează posibilitatea plafonării preţului gazelor, în cadrul unui pachet mai amplu de măsuri destinat reducerii influenţei acestui combustibil asupra preţurilor energiei electrice şi protejării consumatorilor de volatilitatea extremă, transmite Agerpres.

"Este crucial să reducem impactul costurilor atunci când gazul stabileşte preţul energiei electrice", a declarat Ursula Von Der Leyen. „Alte măsuri analizate includ o mai bună utilizare a acordurilor de achiziţie a energiei electrice şi a contractelor pentru diferenţă, măsuri de ajutor de stat, precum şi subvenţionarea preţurilor la gaze”.

Cotaţiile futures la gaze în Europa au crescut semnificativ din cauza războiului din Orientul Mijlociu, arătând încă o dată cât de expus este continentul la pieţele globale ale energiei. 

Şefii de stat şi de guvern din UE se vor întâlni săptămâna viitoare şi urmează să ceară acţiuni mai concrete pentru a reduce preţurile pe termen scurt. În timpul crizei energetice din 2022-2023, blocul comunitar a introdus o plafonare de urgenţă a preţului gazelor, chiar dacă măsura nu a fost pusă în aplicare. Deşi preţurile la gaze au crescut brusc de la începutul conflictului iranian, acestea rămân mult sub nivelurile maxime atinse în timpul crizei energetice.

"Orice formă de plafonare sau subvenţie a preţului gazelor ar fi extrem de contraproductivă pentru Europa. Scăderea artificială a preţului gazelor ar stimula cererea pentru această marfă rară sau scumpă, agravând situaţia şi provocând un cost uriaş pentru finanţele publice", a declarat Simone Tagliapietra, analist la centrul de reflexie Bruegel din Bruxelles.

 

Personalizate pentru tine