Avatarurile generate de inteligență artifcială au demonstrat că pot fi influenceri mai buni decât oamenii. Un duo virtual a avut nevoie de doar 7 ore pentru a strânge peste 7 milioane de dolari, potrivit unei colaborări dintre compania chineză de tehnologie Baidu și un livestreamer popular, conform CNBC.
Luo Yonghao, unul dintre cei mai cunoscuți livestreameri din China, împreună cu co-prezentatorul său Xiao Mu, au folosit versiuni digitale ale lor pentru a interacționa cu publicul în timp real pe platforma Youxuan, aparținând companiei Baidu. Această sesiune de peste șase ore a generat vânzări de aproximativ 7,65 milioane de dolari.
Luo a început să facă livestreaming în aprilie 2020 pe aplicația Douyin, platforma de videoclipuri scurte a companiei ByteDance, pentru a-și plăti datoriile acumulate de compania sa de smartphone-uri Smartisan, aflată în dificultate. Contul său „Be Friends” de pe Douyin are aproape 24,7 milioane de urmăritori.
Avatarurile digitale au fost create cu ajutorul unui model AI dezvoltat de Baidu, care a învățat să imite stilul și umorul celor doi livestreameri pe baza a cinci ani de înregistrări video.
Luo a spus că este prima dată când folosește tehnologia AI pentru a vinde produse prin streaming live.
„Acesta este un moment DeepSeek pentru întreaga industrie chineză de livestreaming”, a declarat Wu, conform CNBC. DeepSeek, versiunea chineză a OpenAI, a atras atenția investitorilor globali prin promisiunea de a concura cu ChatGPT, cu costuri mult mai mici și prin abordarea open-source.
Avatarurile AI: utile sau nu?
Avatarurile AI pot reduce semnificativ costurile pentru companii, deoarece nu mai este nevoie de o echipă mare de producție sau de un studio pentru a face livestreaming, iar aceste avataruri pot transmite continuu, fără pauze.
„Am fost mereu sceptici față de avataruri AI în livestreaming,” a spus Wu, menționând că au testat mai multe tipuri de avataruri de-a lungul anilor. Totuși, el consideră că produsul digital oferit acum de Baidu este cel mai performant din piață, comparativ cu primele zile ale livestreaming-ului de comerț electronic, de acum 5-6 ani.
O industrie în plină expansiune
Cumpărăturile prin livestreaming au luat avânt în China după ce pandemia a forțat companiile să găsească canale alternative de vânzare. Tot mai mulți oameni apelează la livestreaming pentru a câștiga bani din comisioane și cadouri virtuale.
Anul trecut, livestreaming-ul pe Douyin a generat atât de multe vânzări încât aplicația a depășit compania tradițională de e-commerce JD.com, devenind a doua cea mai mare platformă de comerț online din China, luând totodată din cota de piață a liderului Alibaba, conform unui raport publicat de Worldpanel și Bain & Company. Atât JD.com, cât și platforma Alibaba oferă și ele servicii de livestreaming pentru vânzări.
În paralel, alte companii chineze, inclusiv gigantul tech Tencent, au dezvoltat instrumente pentru crearea de oameni digitali folosiți ca prezentatori de știri. La sfârșitul anului 2023, mai multe firme au început să experimenteze cu avataruri virtuale în timpul marii campanii de cumpărături Singles Day.
Totuși, analiștii atrag atenția că produsele vândute prin livestream au o rată ridicată de retur, deoarece sunt adesea cumpărături impulsive.
Cea mai mare provocare pentru folosirea avatarurilor virtuale în livestreaming nu mai este tehnologia în sine, ci respectarea regulilor și cerințelor platformelor. Avatarurile trebuie instruite să respecte legislația privind publicitatea produselor, iar platformele mari pot avea reguli diferite legate de cine și cum poate găzdui astfel de sesiuni.
De exemplu, Douyin a impus restricții privind folosirea tehnologiei, mai ales dacă avatarurile nu interacționează direct cu spectatorii.