BREAKING: Accident cu 7 mașini pe Autostrada Soarelui. Traficul, blocat

Sursǎ foto: Captură de ecran / Digi24

BREAKING: Accident cu 7 mașini pe Autostrada Soarelui. Traficul, blocat

Cuprins Articol:

Un accident colectiv în care au fost implicate șapte automobile a paralizat traficul pe un fir al Autostrăzii Soarelui (A2). Astfel, de dimineață, traficul a fost blocat pe sensul spre Constanța, autoritățile dirijând șoferii pe vechiul drum spre litoral.

Cum s-a produs accidentului soldat cu mai mulți răniți

Din primele informații, accidentul s-a produs în apropierea locaiității Vâlcelele. Cel mai probabil, cauza producerii accidentului a fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum, respectiv nerespectarea prevederilor legale cu privire la păstrarea distanței între autovehicule.

Vremea era una bună astăzi dimineață în jurul orei 9:15, când s-a produs evenimentul rutier, deci condițiile meteo nu au jucat un rol în acest carambol în care au fost implicate șapte autovehicule, printre care se observă și o furgonetă, dar și un automobil electric Tesla Model X.

Din păcate, conform autorităților, accidentul s-a soldat cu cel puțin două persoane rănite. Acestea se află în evaluarea medicilor.

Traficul, deviat pe Autostrada Soarelui

Ca urmare a acestui incident rutier, polițiștii au deviat circulația de la kilometrul 64, pe raza localității Lehliu Gară. Astfel, șoferii care doreau să meargă spre mare au fost duși pe vechiul drum, pe lângă Călărași. Accidentul a avut loc la kilometrul 89 al autostrăzii.

O bună bucată de vreme, ambele benzi ale sensului de circulație spre Constanța au fost blocate din cauza coliziunii.

Personalizate pentru tine