Consiliul Concurenței recomandă modernizarea legii care reglementează taximetriștii, dar și pe șoferii de pe Uber și Bolt. Care sunt problemele

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Consiliul Concurenței recomandă modernizarea legii care reglementează taximetriștii, dar și pe șoferii de pe Uber și Bolt. Care sunt problemele

Cuprins Articol:

Consiliul Concurenței a publicat o serie de recomandări pentru modificarea și îmbunătățirea legislației actuale ce guvernează nu doar firmele din domeniul taximetriei, dar și pe giganții din zona de ride hailing, așa cum sunt Bolt sau Uber. Principalul avertisment al Consiliului este că legea actuală nu asigură condiții echivalente de concurență.
concurență

Care sunt principalele lipsuri ale legii actuale

Consiliul Concurenței a recomandat reevaluarea legislației, propunerile de îmbunătățire venind în urma finalizării studiului privind modul de funcționare al pieței serviciilor de transport în regim de taxi și al pieței serviciilor de transport alternativ.

Uniformizarea, pe cât posibil, a cadrului legal, astfel încât atât transportatorii în regim de taxi, cât și operatorii de transport alternativ să își desfășoare activitatea pe piață în condiții cât mai puțin restrictive, va conduce atât la reducerea costurilor nejustificate, cât și la avantaje pentru consumatori, care vor avea, astfel, la dispoziție mai multe opțiuni pentru a se deplasa”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În acest context, Consiliul Concurenței consideră necesară actualizarea reglementărilor aplicabile transportului în regim de taxi, printr-o liberalizare moderată și adaptare la realitățile economice actuale. De asemenea, deși într-o măsură mai redusă, și legislația privind transportul alternativ necesită ajustări, în special pentru optimizarea modului de furnizare a serviciilor, cu respectarea principiilor necesității și proporționalității în reglementare.

Ce recomandări oferă Consiliul Concurenței

Consiliul Concurenței atrage atenția că actualul cadru legislativ privind serviciile de taxi este perimat și nu mai reflectă realitățile economice și tehnologice. Ca urmare, recomandă printre altele:

  • Eliminarea limitării numărului maxim de autorizații taxi emise de autoritățile locale, deoarece restricționează concurența și limitează accesul noilor operatori pe piață, afectând în final și consumatorul;
  • Eliminarea tarifelor maximale: într-o economie de piață, prețurile trebuie stabilite liber, prin mecanismele cererii și ofertei. În prezent, nu sunt identificate elemente obiective care să justifice menținerea tarifelor maximale, așa cum au fost acestea reglementate în urmă cu peste 20 de ani;
  • Eliminarea limitării geografice a activității: Regula conform căreia taxiurile pot opera doar în localitatea de autorizare nu mai corespunde realităților urbane actuale. Deplasările între localități sau în zone metropolitane sunt frecvente, iar serviciile trebuie să răspundă acestei nevoi;
  • Eliminarea obligativității afilierii la un dispecerat și dotării cu stații de emisie-recepție: majoritatea comenzilor sunt preluate astăzi prin aplicații mobile, iar obligația de a plăti un serviciu neutilizat (dispeceratul) reprezintă un cost nejustificat și o barieră concurențială;
  • Încurajarea tranziției către vehicule nepoluante prin reducerea sau eliminarea taxelor de autorizare pentru vehiculele electrice și hibride, precum și acordarea de scutiri fiscale temporare pentru mașinile electrice;
  • Implementarea unui sistem informatic național dedicat serviciilor de taxi: ar permite urmărirea activității șoferilor și curselor, contribuind la transparență, control și siguranța pasagerilor. O aplicație administrată de autoritățile de autorizare ar putea pune aceste informații la dispoziția publicului.

Chiar dacă reglementările aplicabile transportului alternativ sunt mai recente, Consiliul Concurenței consideră că și acestea necesită ajustări punctuale, pentru a asigura eficiența serviciilor. Astfel, autoritatea de concurență propune:

  • Eliminarea limitării geografice: La fel ca în cazul taxiurilor, prestarea serviciilor doar în localitatea unde își are sediul sau domiciliul transportatorul limitează flexibilitatea operațională și accesul consumatorilor.
  • Armonizarea criteriilor tehnice: Vechimea maximă a vehiculelor folosite în transportul alternativ ar trebui să fie aceeași ca în cazul taxiurilor.
  • Îmbunătățirea sistemelor informatice: Aplicațiile de intermediere ar trebui să permită identificarea și sancționarea eficientă a șoferilor care încalcă legislația sau standardele platformei.

Recomandări privind comportamentul platformelor digitale: Consiliul Concurenței atrage atenția că și platformelor de intermediere ale transportului alternativ ar trebui să adopte un comportament care să vizeze:

  • interzicerea modificării tarifelor în timpul cursei fără acordul clientului: modificarea unilaterală a prețului după începerea cursei și debitarea automată a contului clientului fără consimțământul acestuia poate reprezenta o încălcare a normelor de țin de protecția consumatorilor, sau chiar, în anumite condiții, a Legii concurenței.
  • modificarea politicii de anulare a curselor astfel încât să existe condiții echivalente pentru șoferi și clienți.
  • renunțarea la practicarea unor tarife standard diferențiate pe zile/ore (ex. „tarif de oră de vârf”), în condițiile existenței deja a tarifului dinamic care variază în funcție de cerere și ofertă, interval orar, zi din săptămână etc. pentru a evita dubla aplicare a acelorași indicatori/factori asupra prețului.

Personalizate pentru tine