Nicușor Dan, discuție importantă legată de PNRR: Noi, România, am promis multe și nu am făcut nimic

Sursǎ foto: presidency.ro

Nicușor Dan, discuție importantă legată de PNRR: Noi, România, am promis multe și nu am făcut nimic

Cuprins Articol:

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat că va avea o discuţie telefonică cu directorul general al SG RECOVER - Task Force pentru Redresare şi Rezilienţă din cadrul Secretariatului General al Comisiei Europene, Celine Gauer.

"Noi suntem într-un grup de ţări care au deficit excesiv. E adevărat că noi avem deficitul cel mai mare dintre ţările cu deficit excesiv. Mâine este o întâlnire a miniştrilor de Finanţe din Comisia Europeană. Şi ei spun pentru fiecare din ţările cu deficit excesiv dacă au făcut sau n-au făcut ceva. Şi la noi o să spună că n-au făcut nimic, dar nu mai mult. (...) Este o discuţie la telefon la care o să particip şi eu la început azi, la 11:30", a spus Nicuşor Dan.

Am promis multe și nu am făcut nimic, dar acum este o nouă administrație

El a precizat că discuţia cu Celine Gauer se concentrează pe PNRR.

"Este o discuţie în curs cu Comisia. Bineînţeles, noi, România, am promis multe şi nu am făcut nimic. Dar acum este o nouă administraţie. (...) Discuţia este pe două paliere. Este o discuţie cu vicepreşedintele Comisiei, domnul Dombrovskis, care se concentrează pe deficit, şi este o discuţie cu doamna Gauer, care se concentrează pe PNRR cu două aspecte: pe de o parte, încercarea de a transfera nişte proiecte pe care ştim că le facem în locul altor proiecte pe care ştim că nu le facem; pe de altă parte, pe reformele pe care noi am promis că le facem în PNRR şi cu care suntem în întârziere. Deci, astea vor fi discuţiile cu doamna Gauer", a afirmat preşedintele.

Sorin Grindeanu: Economic, nu suntem pe marginea prăpastiei, dar anumite măsuri fiscale trebuiau luate mai demult

România nu este "pe marginea prăpastiei" din punct de vedere economic, deşi situaţia care se proiectează acum nu este una "roz", iar anumite măsuri fiscale trebuiau luate mai demult, însă alegerile au dus la această întârziere, a susţinut, sâmbătă, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu.

Liderul PSD a subliniat că unele măsuri fiscale sunt asumate prin PNRR şi vor trebui luate, însă situaţia nu este chiar de forma "vine apocalipsa".

"Din punct de vedere economic, nu suntem pe marginea prăpastiei. Toată această imagine care se proiectează acum, sigur, nu e una roz. Sigur, anumite măsuri fiscale, aşa cum prevede şi PNRR-ul, ar fi trebuit a fi luate mai demult, dar ce să vezi, de un an de zile, suntem în alegeri de toate tipurile şi atunci e normal să existe această întârziere, acest delay de un an de zile, cât timp e campanie electorală. Dar, ele vor trebui a fi luate, sunt asumate de noi, unele dintre ele prin PNRR", a afirmat Grindeanu, într-o emisiune difuzată de PrimaTV.

Potrivit liderului PSD, lucrurile trebuie creionate "astfel încât impactul asupra populaţiei să nu fie unul aşa cum e prezentat acum: vine apocalipsa".

Personalizate pentru tine