Nicușor Dan l-ar putea vizita pe Trump la Casa Albă în prima parte a anului viitor. Când se rezolvă problema vizelor

Sursǎ foto: Facebook.com / NicuÈ™or Dan

Nicușor Dan l-ar putea vizita pe Trump la Casa Albă în prima parte a anului viitor. Când se rezolvă problema vizelor

Cuprins Articol:

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, susţine că o vizită a preşedintelui Nicuşor Dan în Statele Unite şi o întâlnire a acestuia cu Donald Trump va avea loc cel mai probabil în primul trimestru al anului 2026. De asemenea, aceasta a vorbit și despre progresele făcute pentru reintrarea României în programul Visa Waiver, conform Agerpres.

Trump l-a invitat deja pe Nicușor Dan în Statele Unite

Ministrul se va afla, pe 20 septembrie, la Chicago, agenda sa având trei obiective principale, între care pregătirea vizitei şi întâlnirea dintre cei doi şefi de stat.

„O să o anunţăm la momentul respectiv la nivel de calendar, însă pot să o clarific la nivel de agendă. Sunt trei obiective principale: participarea noastră la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite - aceasta este agenda principală în New York,” a spus Oana Țoiu.

Aceasta va participa la întâlnirea cu comunităţile de români atât în New York, cât şi în Chicago şi a declarat că lucrează și la „pregătirea vizitei ulterioare, la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump. Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026", a afirmat Oana Ţoiu, la TVR Info.

Cei doi șefi de stat au discutat pentru prima dată telefonic după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale din mai 2025. Ulterior, ei s-au și întâlnit în cadrul summit-ului NATO de la Haga. Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a declarat apoi că există o invitație oficială din partea președintelui Donald Trump, adresată președintelui Nicușor Dan.”

Țoiu: Suntem într-o poziție mult mai bună pe tema Visa Waiver

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, afirmă că se lucrează pe toate paliere pentru includerea României în programul Visa Waiver şi "suntem într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni". Reamintim că, după venirea administrației republicane la Casa Albă, accesul României în programul Visa Waiver a fost înghețat, americanii cerând mai multe verificări și controale.

„În această perioadă, extrem de important pentru noi este şi programul Visa Waiver. Avem acolo de reconstruit câteva punţi, suntem, însă într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni, aş spune", a declarat ministrul.

Şefa diplomaţiei române a evitat să spună când ar putea românii să scape de vizele pentru America, arătând că doreşte să anunţe progresul atunci când el va fi finalizat.

„România trebuie să intre în programul de Visa Waiver. Nu poate să fie acceptabil pe termen mediu şi lung ca o ţară din Schengen să nu fie şi în programul de Visa Waiver şi nu vorbim doar de interesul României în asta. Programul Visa Waiver generează şi o creştere a turismului, ceea ce înseamnă şi un interes pentru Statele Unite ale Americii”, a explicat ministrul.

„Instituţional ce facem acum este că lucrăm în special la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul Cancelariei, la nivelul nostru, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei şi sigur că este foarte important acest lucru şi pe agenda preşedintelui”, a adăugat aceasta.

„Însă au fost făcute de-a lungul timpului în aceşti ani de zile multe declaraţii optimiste faţă de programul Visa Waiver. Aş vrea să anunţăm public progresul în momentul în care el este finalizat. Se lucrează pe toate palierele, dar din nou, daţi-mi voie să anunţăm progresul odată ce el este finalizat, pentru că România a auzit de multe ori la televizor că intrăm în Visa Waiver de la oficiali", a spus Oana Ţoiu.

Personalizate pentru tine