Planificarea financiară pentru antreprenorii din generația Z, aflați la început de drum: provocări și oportunități

Sursǎ foto: Shutterstock.com

Planificarea financiară pentru antreprenorii din generația Z, aflați la început de drum: provocări și oportunități

Cuprins Articol:

Pentru generația Z, crescută într-o eră dominată de digitalizare, mobilitate și acces rapid la informație, dezvoltarea propriului business e mai facilă decât oricând.

Conform unui studiu realizat de Square în 2023, 84% dintre tinerii din generația Z intenționează să devină antreprenori în următorii cinci ani, iar 73% afirmă că afacerea lor este principala sursă de venit. Aceste date subliniază o tendință clară: generația Z nu doar aspiră la independență financiară, ci o caută prin inițiativă proprie și prin construirea de afaceri proprii. Totuși, acest drum vine și cu anumite provocări care, dacă sunt adresate corespunzător, pot deveni oportunități. Descoperă care sunt acestea.

Profilul financiar unic al generației Z antreprenoriale

Provocare:

Fiind parte din generația Z, te-ai născut într-o lume conectată, unde tehnologia îți este la îndemână, dar tocmai această abundență de informații îți poate complica relația cu banii. Accesul instant la aplicații de banking, criptomonede și platforme de investiții pare un avantaj, însă poate duce ușor la decizii impulsive, bazate pe trenduri, nu pe strategii.

Soluție:

Folosește tehnologia în favoarea ta. Automatizează economiile, urmărește-ți cheltuielile prin aplicații inteligente și învață bazele planificării financiare de la surse verificate, nu doar din rețelele sociale.

Oportunitate:

Ai un profil de risc mai flexibil decât generațiile anterioare și ești deschis la investiții alternative. Dacă înveți să-ți controlezi impulsurile și să filtrezi influențele din social media, poți transforma curajul tău într-un atu.

Provocările financiare specifice începutului de drum antreprenorial

Provocare:

În special la început de drum, veniturile nu sunt constante, iar cheltuielile apar înainte ca profitul să bată la ușă. Nu știi dacă luna viitoare vei câștiga suficient sau dacă trebuie să te împrumuți ca să-ți susții ideea.

Soluție:

Învață să-ți construiești un buget de supraviețuire. Stabilește care sunt cheltuielile tale minime lunare și economisește un fond de rezervă pentru cel puțin 3-6 luni. Gândește-te strategic: fiecare leu investit în afacere trebuie să aibă un scop clar și un potențial de întoarcere.

Oportunitate:

Faptul că pornești la drum devreme îți oferă un avantaj enorm: timp. Poți testa, greși și învăța fără presiunea unor obligații majore. Dacă îți construiești obiceiuri financiare solide încă de la început, vei avea o fundație puternică pentru orice vis ai vrea să construiești.

Soluții de finanțare potrivite în funcție de domeniul de activitate

Provocare:

Fiecare afacere are nevoi financiare diferite, iar dacă nu alegi sursa de finanțare potrivită, riști să te blochezi încă de la început. E ușor să fii atras de credite rapide sau granturi care sună bine pe hârtie, dar care nu se potrivesc specificului tău. Un magazin online nu are aceleași nevoi ca o firmă de transport sau ca o mică fermă.

Soluție:

Alege finanțarea în funcție de ritmul în care afacerea ta produce valoare.

  • Pentru un magazin online, poți începe cu o investiție mică, din fonduri proprii sau microcredite. Dacă vinzi pe platforme tip marketplace, ai opțiunea de factoring sau finanțări de tip crowdfunding pe care le poți obține.

  • Dacă activezi în transporturi, vei avea nevoie de capital mai mare, mai ales pentru vehicule. În acest caz, leasingul financiar sau operațional este o soluție frecventă. Ai și variante de credit IMM pentru achiziții mari, dar ai grijă la cashflow: combustibilul, taxele și mentenanța trebuie bugetate strict.

  • În agricultură, poți accesa fonduri nerambursabile sau subvenții europene. E un domeniu sezonier, cu riscuri mari, deci fondurile trebuie să acopere atât investițiile în echipamente, cât și perioadele fără producție.

Oportunitate:

Dacă alegi finanțarea potrivită, îți poți accelera creșterea fără să-ți îngreunezi afacerea cu datorii inutile. Iar partea bună este că există o instituție financiară nebancară la care poți apela, indiferent de specificul businessului tău.

Dacă ai cel puțin 12 luni de activitate, poți accesa un credit pe firma cu dobândă variabilă, în funcție de ROBOR la 6 luni.

  • Poți obține până la 600.000 RON pe o perioadă maximă de 36 de luni pentru capital de lucru, 48 de luni mixt și 60 de luni pentru investiții. Dacă ai nevoie de un credit mai mic, de până în 60.000 de RON, îl poți obține 100% online. Pentru credite mai mari, aplici online și beneficiezi de sprijinul unui consultant.

  • Pentru creditele de până în 60.000 RON, nu ai nevoie de niciun document la aplicare. Pentru creditele mai mari, ai nevoie de extras de cont pe ultimele 3 luni și ultima balanță disponibilă.

  • Dacă ai probleme de plată a unei rate, poți să amâni rambursarea cu 30 de zile dacă ai un comportament bun de plată până atunci.

  • Pe toată durata contractului beneficiezi de un program de facturare integrat cu e-Factura.

Instrumente digitale pentru managementul financiar eficient

Provocare:

Cheltuielile zilnice, plățile recurente și variațiile de încasări pot duce rapid la dezechilibre, mai ales atunci când totul este gestionat manual sau pe hârtie. Fără un sistem organizat, deciziile financiare se bazează pe instinct, nu pe date reale.

Soluții:

  • Aplicații de bugetare și urmărire a cheltuielilor care permit monitorizarea în timp real a fluxurilor financiare, cu categorii personalizabile și alerte pentru depășirea bugetului.

  • Platforme de contabilitate simplificată care ajută la emiterea rapidă de facturi, înregistrarea cheltuielilor și calculul automat al taxelor.

  • Soluții fintech pentru managementul cashflow-ului, care oferă prognoze financiare, automatizări ale plăților și sugestii privind momentul optim pentru achitarea facturilor sau reinvestirea fondurilor.

Oportunitate:

Prin integrarea acestor soluții digitale, poţi să devii mai agil şi să îţi pregătești afacerea pentru provocări viitoare.

În concluzie, amintește-ți că nu trebuie să faci totul perfect de la început, dar trebuie să începi cu pași conștienți. Antreprenoriatul nu este doar despre idei bune, ci și despre decizii financiare inteligente. Iar tu ai toate instrumentele să le poți lua.

Personalizate pentru tine