Primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că în programul de schimbare a conductelor magistrale ale sistemului de termoficare vor mai fi adăugate încă aproape 13 kilometri de conductă, lucrările fiind executate din surse de finanțare nerambursabile.
Unde vor începe lucrările de înlocuire a conductelor
„Am pregătit noi proiecte pentru reabilitarea rețelei de termoficare din Capitală cu finanțare nerambursabilă în proporție de 85% de la Ministerul Dezvoltării prin Programul Termoficare”, a transmis Bujduveanu.
„Astăzi, Consiliul General al Municipiului București a aprobat documentația necesară, iar în perioada următoare aceasta va fi depusă la minister pentru aprobarea finanțării”, a completat acesta.
Lucrările vor asigura agent termic în parametri optimi locuitorilor din zone precum Calea Vitan, Șoseaua Mihai Bravu, Șoseaua Pantelimon, Șoseaua Iancului, Bd, Chișinău, Piața Muncii, și au fost împărțite în 4 tronsoane:
- Magistrala III Sud (2,546 km)
- Magistrala I Sud (4,970 km)
- Magistrala I Sud – CM11 – CI3 (5,099 km)
- Magistrala I – III Vest (0,335 km)
Ce speră Municipalitatea să realizeze prin schimbarea țevilor
Investiția își propune:
- Reducerea avariilor și a pierderilor din rețea
- Îmbunătățirea calității serviciului pentru consumatori
- Reducerea consumului de energie electrică și apă de adaos
- Creșterea eficienței energetice și a duratei de viață a rețelei
„Proiectul contribuie direct la reducerea poluării și a costurilor de operare, făcând parte din strategia generală de modernizare a SACET București”, a declarat Bujduveanu.
La începutul anului trecut, Nicușor Dan, pe atunci edil general, spunea că se vizează schimbarea a 80 de kilometri de conductă în 2024. Până la urmă, după spusele lui Dan, anul trecut s-au schimbat 73 de kilometri de conductă, acesta anunțând în primăvară deschiderea de noi șantiere pentru înnoirea sistemului centralizat de termoficare.
„În total, lucrăm în această perioadă pe 23 de șantiere pentru modernizarea conductelor de termoficare, dintre care 18 cu fonduri europene și 5 cu fonduri de la bugetul local și cofinanțare nerambursabilă în proporție de 85% de la Ministerul Dezvoltării,” a spus edilul general, în aprilie.
„De la preluarea mandatului, am mărit treptat ritmul lucrărilor pentru schimbarea conductelor și am reabilitat în total 184 de km în perioada 2020-2024” a adăugat acesta. La finele anului 2023, Nicușor Dan se lăuda că s-au modernizat 50 de kilometri de conductă magistrală. „Închidem anul cu încă 50 de km de conductă de termoficare schimbați,” spunea acesta la acea vreme.