Recrutări Bitpanda: Compania vrea să angajeze peste 20 de specialiști IT în Talent Hub-ul din București

Sursǎ foto: Unsplash

Recrutări Bitpanda: Compania vrea să angajeze peste 20 de specialiști IT în Talent Hub-ul din București

Cuprins Articol:

Într-un climat în care tot mai mulți angajatori din România recurg la concedieri și la reorganizări de business, există și companii care angajează și care se află în creștere. Bitpanda, o platformă digitală de investiții, cu operațiuni și în țara noastră, face angajări și pune la bătaie peste 20 de locuri de muncă pentru care caută angajați, în România.

Bitpanda a deschis în februarie 2022 un Talent Hub în București, în urma unei investiții de 10 milioane de euro. În cadrul acestuia lucrează, în prezent, 50 de angajați, iar compania continuă să se extindă și să facă angajări în țara noastră.

„Pe parte tehnică suntem în căutare de ingineri pentru back-end, ingineri react pentru front-end, ingineri de testare automată cu experiență Java, dar și persoane de produs care au o experiență relevantă în industrie și care ne pot ajuta să ne atingem scopul de a scala produsul”, a declarat pentru Wall-Street.ro Rareș Huțanu, Senior Director Bitpanda Technology Solutions.

Pe fondul incertitudinii economice globale, al proceselor de automatizare, restructurare și al ajustărilor necesare după perioada de expansiune accelerată din timpul pandemiei, multe companii din IT, prezente cu operațiuni și în România, au ales să recurgă la concedieri. Deși, la o primă vedere, poate părea mai ușor să recrutezi în IT, în contextul în care mulți specialiști au rămas „pe bară”, recrutarea a rămas cel puțin la fel de complicată atunci când vine vorba de poziții care necesită un anumit tip de expertiză, din alte sectoare de activitate cum este fintech-ul.

„Văd că pentru pozițiile noastre nu lipsesc aplicanții, ceea ce ne bucură, dar în același timp observ că pe piață nu reușesc să se acopere pozițiile care au ca necesitate anumite expertize complexe din punct de vedere tehnic, din punct de vedere al experienței de produs sau din punct de vedere al leadership-ului. Un exemplu concret de la noi ar fi următorul. Noi ne extindem și în afara Europei începând cu anul ăsta și am căutat oameni de produs, product manageri cu experiență relevantă în fintech, care să reușească să adapteze soluția noastră europeană la nivel global. Am căutat oameni de produs cu experiență de banking (pentru că majoritar produsul nostru e utilizat de băncile tradiționale, care încearcă să ofere investiții utilizatorilor), dar oameni care au lucrat într-un mediu modern, într-un fintech, cu o viteză și o adaptabilitate mare”, a mai adăugat Rareș Huțanu.

Pe lângă competențele tehnice, Bitpanda pune accent pe asumarea muncii, etica profesională și capacitatea de adaptare, despre care Rareș spune că sunt abilități esențiale atunci când construiești produse cu impact global.

Rareș Huțanu: Tinerii au o energie aparte, sunt curioși și activi, dar și nerăbdători de multe ori

Anii 2020-2022 au reprezentat o „infuzie” de angajați noi pe piața de IT, care au fost atrași cu salarii mari și cu beneficii extrasalariale pe măsură. Totuși, chiar dacă peisajul IT s-a schimbat în ultimii ani, Rareș Huțanu nu vede actualul context ca pe o criză, ci mai curând ca pe o etapă de recalibrare, în care eficiența și relevanța devin criterii esențiale.

Nu consider totuși că industria de IT e în criză, dar nici că este într-un boom cum era în 2021, spre exemplu. Cred că se face o recalibrare la momentul actual. În ziua de azi, piața cerne companiile după eficiență și după relevanță.

Rares Huțanu, Senior Director Bitpanda Technology Solutions

Cu toate acestea, în climatul actual, reprezentantul Bitpanda remarcă, însă, o scădere a cererii pentru pozițiile entry-level, la nivelul întregii piețe a muncii. De altfel, cei mai afectați de perturbările din economie, din această perioadă sunt românii care abia pătrund în câmpul muncii și care își caută un job de junior sau unul pe o poziție de entry level.

„Bitpanda are în continuare proiecte de internship de șase luni prin care ne dorim să creștem tineri din noua generație, care vin cu o energie aparte. Vrem să-i creștem pentru a fi parte din cultura Bitpanda și cu care ne dorim să creștem produsele pe care le dezvoltăm. Avem exemple clare de interni care au ajuns la nivelul de senior sau team lead din trecut, exemple care-i pot inspira pe cei tineri”, mai spune reprezentantul Bitpanda.

Angajații din generația Z vin cu o abordare diferită față de generațiile anterioare și sunt adesea mai activi și curioși, dar uneori nerăbdători în fața proceselor, explică Rareș. Experiența pe care ei o pot acumula mai rapid poate avea loc, însă, în firmele mici sau în firmele noi care sunt în creștere și care oferă șanse mai mari de promovare la job decât organizațiile mari. Totuși, pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de seriozitate, fără să existe o „ardere” a etapelor de maturizare din câmpul muncii.

„Nu sunt genul de angajați care primesc o sarcină și o execută fără să întrebe de ce, vor să înțeleagă care e strategia din spate, vor să aibă pact asupra strategiei, uneori prea repede, chiar dacă nu sunt la nivelul în care ar putea să aibă un feedback constructiv, au intenție și au devotament, ceea ce ne bucură”, a mai spus Rareș.

Concediu plătit de cel puțin 25 de zile pe an

Încă de când a intrat pe piața din România, Bitpanda a mizat pe un atuu diferit față de competitorii din piață pentru a atrage talente: concediu anual de odihnă de peste 21 de zile (cu zile libere plătite), precum și săptămâni de concediu suplimentar pentru creșterea copilului, atât pentru mame, cât și pentru tați. În ceea ce privește modul de lucru, flexibilitatea rămâne importantă, spune Rareș, motiv pentru care angajații beneficiază de un regim hibrid.

Avem cel puțin 25 de zile libere. Pot fi și mai multe în funcție de performanțele angajatului. Avem asigurare medicală privată pe plan european. De asemenea, compania asigură prânzul în zilele de birou la fiecare din hub-urile noastre principale.

Rares Huțanu, Senior Director Bitpanda Technology Solutions

Ca parte din pachetul de beneficii, compania oferă angajaților și programe de dezvoltare continuă, prin activități interne, acces la conferințe de industrie și parteneriate de învățare cu alte firme. Rareș Huțanu spune că această nevoie de actualizare continuă vine, mai ales din presiunea noilor tehnologii, în special a celor care au la bază inteligența artificială, care influențează deja atât procesele interne, cât și felul în care angajații învață și lucrează.

Fiecare angajat are acces la un agent enterprise de AI, care este acolo pentru a îl ajuta, pentru a-i oferi suport și pentru a crește eficientizarea din punct de vedere al cursurilor. În IT, cred că mai mult ca în alte industrie, cu fiecare versiune a unui pachet software nou, angajații trebuie să își aducă un refresh la competență. Ei trebuie să fie constienti de diferitele modalități prin care piața rezolvă anumite probleme. Și atunci colaborarea asta dintre intern și extern, cursuri sau parteneriate o vedem ca fiind foarte importantă. Cred că va fi foarte greu în viitor pentru cei care aleg să ignore AI-ul sau aceste tehnologii”, a concluzionat liderul de la Bitpanda.

Talent Hub-ul Bitpanda din România urmează în curând să-și schimbe sediul în care se află acum, ca urmare a noilor angajări care vor necesita un spațiu de lucru mai mare. În următoarele luni, Bitpanda și-a propus să lanseze mai multe integrări de produs alături de două bănci mari tradiționale din Europa. De asemenea, Bitpanda a început deja o colaborare cu Rakbank, una dintre cele mai vechi bănci din Emiratele Arabe Unite, prin care clienții retail ai instituției pot accesa servicii de brokeraj cripto.

Personalizate pentru tine