Criza locuirii în Europa: scumpiri și inegalități
Penuria de locuințe sociale și creșterea cu 93% a închirierilor pe termen scurt (Airbnb) determină scumpiri, iar salariile stagnează, ceea ce face ca milioane de oameni să nu-și poată permite o locuință, conform unei analize a publicației The Conversation. Pe lângă actuala criză geopolitică, temperaturile extreme continuă să determine creșterea facturilor la energie. Având în vedere că sectorul construcțiilor este responsabil pentru 36% din emisiile de CO₂ ale UE, Europa trebuie să construiască locuințe mai eficiente din punct de vedere energetic, fără să agraveze această criză socială și de mediu.
În Spania, unde ponderea locuințelor sociale și a celor ieftine rămâne sub 3%, provocarea este deosebit de mare. Însă în Catalonia, în nord-estul Spaniei, începe să prindă contur un sistem alternativ de locuire, care recunoaște că locuirea este un drept al omului, un pilon al statului social și o metodă de combatere a inechității și a schimbărilor climatice.
Moștenirea modelului bazat pe proprietate
Sistemul de locuințe din Spania s-a bazat mult timp pe proprietatea imobiliară. Stocul redus de locuințe sociale a lăsat autorităților publice o putere limitată să intervină asupra creșterilor de prețuri. Când bula imobiliară din Spania a explodat în 2008, a ieșit la iveală un sistem de locuințe construit pe speculație, mai degrabă decât pe stabilitate. Peste 3,4 milioane de case au rămas goale și sute de mii de familii au fost evacuate.
De la criza din 2008 la explozia chiriilor
Ecourile crizei financiare se resimt și astăzi: accesul tot mai dificil la proprietăți imobiliare a forțat multe familii să închirieze, sporind presiunea asupra chiriilor. Pe lângă aceste cauze, investitorii speculativi și închirierile turistice pe termen scurt au ajuns să afecteze negativ locuirea de lungă durată. Până înainte de 2020, costurile locuințelor au crescut cu aproape 70%. În 2024, peste 27.564 de gospodării au fost evacuate în toată Spania. Se estimează că, în fiecare an, 700.000 de persoane din întreaga Europă sunt forțate să-și părăsească locuințele împotriva voinței lor.
Între timp, 80% dintre chiriașii din Madrid și Barcelona semnalează probleme grave legate de starea locuințelor lor. Casele nemodernizate expun un număr tot mai mare de persoane la temperaturi mari pe timp de vară, ierni reci și facturi mari la energie, iar cei mai săraci sunt și cei mai expuși la condițiile de locuire inadecvate și la costuri energetice crescute. Dacă tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon nu abordează aceste probleme sociale și se agravează inegalitățile socio-economice, aceasta va eșua.
Modelul catalan: cooperare în regim public/privat
Într-o anumită măsură, o tranziție echitabilă presupune decarbonizarea clădirilor și a mediului urban, concomitent cu modernizarea locuințelor și a infrastructurii existente, astfel încât comunitățile să fie consolidate, nu dezintegrate. Programele de reabilitare termică ieftină pot să reducă emisiile de CO₂, să combată sărăcia energetică și să remedieze inechitatea.
Răspunsul „echitabil” al Cataloniei la criza locuințelor are la bază cooperarea. Autoritățile publice, ONG-urile, companiile și cooperativele își asumă împreună responsabilitatea să construiască și să reabiliteze locuințele la prețuri mici, cu emisii de carbon reduse și cu impact social mare.
Exemple din Barcelona și împrejurimi
În Barcelona, Casa Bloc, un complex de la începutul secolului al XX-lea, este reabilitat de asociația non-profit pentru locuire Hàbitat3. Cele 17 apartamente integrează elemente de sustenabilitate, precum ferestre cu geam tripan și pompă de căldură comună, achiziționate cu fonduri sociale pentru familiile vulnerabile.
În Sitges, un oraș de coastă situat la sud-vest de Barcelona, chiriile medii se situează în jur de 18 euro pe metru pătrat. Dar pentru un proiect de locuințe ecologice ieftine, cu clădiri de clasă energetică AA, chiria este de doar 6 euro pe metru pătrat.
În Adela Barquín, o clădire destinată închirierii pentru persoanele de peste 65 de ani, se promovează bunăstarea fizică și socială prin integrarea principiilor îmbătrânirii active. Astfel, configurațiile apartamentelor sunt concepute să necesite întreținere minimă și să încurajeze mișcarea și interacțiunile sociale. Clădirea are, de asemenea, sisteme pasive de încălzire și răcire cu consum energetic extrem de redus, care mențin temperatura plăcută la interior. Chiria este de doar 500 de euro pe lună, mai puțin de jumătate din chiria medie din Barcelona, care se ridică la 1.193 de euro.
Rolul administrațiilor locale și al investitorilor
În ultimul deceniu, s-au oficializat parteneriate prin intermediul unor rețele precum Cohabitac, o coaliție catalană de ONG-uri din domeniul locuirii care administrează aproximativ 5.000 de locuințe la prețuri accesibile. Cohabitac este astăzi în parteneriat cu autoritățile publice.
Succesul unor astfel de inițiative are la bază politici publice care reduc riscurile, protejează funcția socială a locuințelor și încurajează colaborarea dintre autoritățile publice, societatea civilă, firme și investitori.
Și administrațiile locale joacă un rol important. Parteneriatul public-social al Primăriei din Barcelona include furnizori non-profit care să dezvolte și să administreze locuințe ieftine pe terenuri publice, pe baza unor acorduri-cadru pe termen îndelungat. Există abordări similare și în orașe precum Viena sau Lyon.
În același timp, există investiții din partea sectorului public, a organizațiilor de cooperare și a investitorilor de impact social care susțin modelele de locuire cu accent pe prețul mic și pe durabilitate. Astfel de eforturi colective, care reunesc rezidenți, factori de decizie și ONG-uri, ar putea fi replicate și în alte sisteme rezidențiale.
Fiecare euro cheltuit pentru reabilitări a adus economii de 2,30 euro la subvenții
Modelul catalan se confruntă cu obstacole. Prețurile terenurilor se scumpesc. Costurile de construcție sunt în creștere. Multe proiecte depind în continuare de fondurile UE de redresare post-COVID, care nu vor mai fi disponibile mult timp. Echilibrarea performanței ecologice cu accesibilitatea costurilor rămâne o chestiune delicată.
Dar direcția de urmat este clară. Sistemul de locuințe ieftine din Catalonia este conceput ca o infrastructură socială pentru o eră a emisiilor reduse de carbon. Acest lucru este susținut de politici publice și investiții pe termen lung, inclusiv un împrumut de 31 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.
Lucrările de reabilitare energetică finalizate începând cu 2020 au adus scăderi de 18.000 de tone de CO₂. Un studiu realizat la Barcelona a constatat că fiecare euro cheltuit pentru reabilitări a adus economii de 2,30 euro la subvențiile pentru sănătate și energie. Astfel de inițiative fac din dreptul la locuire un bun accesibil tuturor, se opun transformării locuințelor în marfă și contribuie în același timp la decarbonizare, la bunăstarea oamenilor și la coeziunea socială.
Peste 1,6 miliarde de oameni din întreaga lume nu au acces la locuințe adecvate. Se preconizează că această cifră va crește la 3 miliarde până în 2030.
Tranziția de zece ani a Cataloniei de la „piața” locuințelor la „sistemul” de locuire ieftină demonstrează că integrarea drepturilor omului și a obiectivelor de decarbonizare pot să genereze o schimbare socio-economică. Îmbunătățirea echității în materie de locuire este în strânsă legătură cu consolidarea rezilienței climatice. Sistemele de termo-izolație produse cu emisii de carbon mici previn bolile generate de temperaturile extreme. Modernizarea pe care o fac astfel de coaliții incluzive social reduce facturile la energie și creează noi locuri de muncă.
Modelul catalan este de mică amploare, dar exemplar, deoarece cultivă cooperarea între sectorul public, privat și social pentru reducerea emisiilor de CO₂.
