Primăria Capitalei începe lucrările în Parcul Herăstrău
Primăria Municipiului București a anunțat că va începe lucrările în Parcul Herăstrău, una dintre cele mai mari și mai importante zone verzi ale Capitalei. Primul pas va fi golirea Lacului Herăstrău, în următoarele 2-3 săptămâni, pentru lucrări la apărările de mal.
„În curând, ne apucăm de lucru la Parcul Herăstrău! Vrem să-i redăm farmecul, să-l amenajăm cu sens, coerent, elegant. Dar să fie și sigur”, a transmis Primăria Municipiului București într-o postare pe rețelele sociale.
Decizia vine după o dezbatere organizată în parc, în urmă cu o săptămână, și după o ședință pe care primarul general Ciprian Ciucu a avut-o cu directorii de la Urbanism, Investiții și ALPAB, pentru stabilirea pașilor următori.
Lacul Herăstrău va fi golit în 2-3 săptămâni
Potrivit municipalității, lacul va fi golit de apă pentru ca echipele să poată interveni la apărările de mal. În paralel, Primăria Capitalei spune că va realiza expertize pentru pontoane și debarcadere, astfel încât să stabilească soluțiile tehnice de intervenție.
„În 2-3 săptămâni, golim lacul de apă și ne apucăm de apărările de mal. Concomitent, vom face expertize pentru a stabili soluții tehnice de intervenție la pontoane și debarcadere”, a transmis PMB.
Intervenția este una de amploare, având în vedere dimensiunile lacului. Lacul Herăstrău este un lac antropic, amenajat pe râul Colentina, în nordul Bucureștiului, între Lacul Băneasa și Lacul Floreasca. Are o suprafață de 77 de hectare, o lungime de 3,5 kilometri și un volum de apă de aproximativ 1,5 milioane de metri cubi. Lungimea malurilor este de 7,4 kilometri, la care se adaugă 1,6 kilometri de maluri ale insulelor de pe lac, conform Wikipedia.
Va exista un masterplan pentru alei, mobilier urban, iluminat și vegetație
Pentru restul parcului, municipalitatea spune că va apela la experți care vor întocmi documentația pentru un plan de management și un masterplan. Aceste documente ar urma să stabilească felul în care va fi reamenajat parcul, de la alei și mobilier urban până la locuri de joacă, iluminat și vegetație.
Potrivit PMB, masterplanul va include soluții pentru:
- alei, bănci, coșuri de gunoi și mobilier urban;
- chioșcuri, locuri de joacă și stâlpi de iluminat;
- arborii uscați, speciile cu care vor fi înlocuiți și vegetația potrivită pentru fiecare zonă.
„Pentru restul parcului, vom apela la experți, care vor întocmi documentația unui plan de management și masterplan. Pe baza lor, vom stabili cum vor fi aleile, mobilierul urban, băncile, coșurile de gunoi, chioșcurile, cum să arate locurile de joacă, stâlpii de iluminat, ce arbori sunt uscați și cu ce îi înlocuim, ce vegetație se pretează pe fiecare zonă”, a mai transmis Primăria Capitalei.
Ciprian Ciucu: Din toamna asta, intervenim. Ne gândim să amplasăm o statuie a regelui Mihai I
Primarul general Ciprian Ciucu spune că actuala stare a Parcului Herăstrău este una nesatisfăcătoare și că municipalitatea vrea să stabilească rapid direcția de intervenție.
„Acum, când mă duc în Parcul Herăstrău, vă spun sincer că-mi e rușine. Și vreau să arate un pic mai bine. În următoarele 3-4 luni vrem să avem gata masterplanul și să știm ce avem de făcut, să putem să ne apucăm de treabă. Din toamna asta, pe termen scurt, putem să intervenim. Ne gândim să amplasăm și o statuie a regelui Mihai I”, a declarat Ciprian Ciucu.
Masterplanul și planul de management al parcului vor sta la baza elaborării și finalizării PUZ-ului pentru parc, potrivit Primăriei Municipiului București.