PUD-ul figura pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Consiliului Local Sector 3 și viza un teren de 2.976 mp, pentru care era propus un imobil cu funcțiune de spații comerciale, cu subsol, parter, etaj și etaj tehnic, potrivit informațiilor transmise de USR Sector 3 prin Agerpres.
Ana Ciceală: „Primarul Robert Negoiță nu a venit astăzi la ședință, dar dumnealui a pus pe ordinea de zi acest PUD”
În timpul ședinței, Ana Ciceală, fost consilier general al Capitalei, le-a cerut consilierilor locali să țină cont de poziția locuitorilor prezenți și a subliniat că votul privind construcțiile pe spațiile verzi aparține aleșilor locali.
„Trebuie să-i ascultați cu mare atenție pe cei care au venit la ședință, și-au rupt din timpul lor să vină să vă spună cum să apărați interesul public în ceea ce privește spațiile verzi și parcurile din sector. Votul pe ceea ce se construiește sau nu pe spațiile verzi vă aparține”, a spus Ana Ciceală.
Aceasta a susținut că proiectul a ajuns pe ordinea de zi prin decizia primarului Robert Negoiță, care nu a participat la ședință.
„Primarul Robert Negoiță nu a venit astăzi la ședința de consiliu, dar dumnealui a pus pe ordinea de zi acest PUD, doar primarul îl putea pune pe ordinea de zi. Pot să-i înțeleg lașitatea, dar sunt convinsă că cetățenii vor ști cine a pus pe ordinea de zi acest proiect, cine-l susține și cine n-a dat terenul de pe Calea Vitan 154, proiectul meu de la Primăria Generală de acum 7 ani”, a afirmat Ana Ciceală.
„De asta este sub asalt fiecare metru pătrat de spațiu verde din acest sector”
Ana Ciceală a legat situația terenului din Codrii Neamțului de presiunea imobiliară asupra spațiilor verzi din Sectorul 3 și a făcut referire la familia primarului Robert Negoiță.
„Dumnealui aparține unei familii de dezvoltatori imobiliari. De asta este sub asalt fiecare metru pătrat de spațiu verde din acest sector”, a mai spus Ana Ciceală.
Ea a amintit și de scoaterea locului de joacă din Parcul Codrii Neamțului, susținând că, la două luni după acel moment, Primăria Sectorului 3 ar fi cheltuit bani publici pentru un eveniment organizat la Auto Cobălcescu.
„În Parcul Codrii Neamțului, la 2 luni după ce primarul Robert Negoiță a scos de acolo locul de joacă, a dat banii cetățenilor Sectorului 3 pentru un house party la Auto Cobălcescu, un roof party pentru proprietarul de drept al Parcului Codrii Neamțului, conform unei investigații de presă”, a spus Ana Ciceală.
Aceasta și-a încheiat intervenția cu un mesaj direct pentru consilierii locali: „Oricât de laș e primarul, oamenii vă văd, pe cei 15 consilieri prezenți, ce veți vota”.
Ce prevedea proiectul pentru terenul de 2.976 mp din fostul parc
Proiectul viza terenul din strada Postăvarul nr. 13, aflat la intersecția dintre strada Codrii Neamțului și strada Postăvarul. Potrivit documentației citate de HotNews, Planul Urbanistic de Detaliu prevedea construirea unei clădiri cu spații comerciale, pe un teren de 2.976 mp. Indicatorii urbanistici propuși erau Coeficient de Utilizare a Terenului de 1,3 și Procent de Ocupare a Terenului de 45%.
USR Sector 3 a anunțat înaintea ședinței că va vota împotriva proiectului și a susținut că acesta face parte dintr-un „mecanism repetat de acaparare și degradare” a spațiilor verzi din București, în interesul dezvoltatorilor imobiliari și în detrimentul locuitorilor.
„Vorbim despre disconfort într-o zonă rezidențială deja sufocată. Dar problema reală este că pe acel teren s-au tăiat, fără aviz, 79 de arbori. Este același tipar pe care îl vedem în tot Bucureștiul, inclusiv în cazul Parcului IOR. Aprobarea acestui PUD ar însemna validarea unui mecanism prin care spațiile verzi sunt distruse, iar legea este ignorată. Practic, statul local devine complice”, a declarat Andrei Stan, liderul consilierilor USR Sector 3, potrivit Agerpres.
Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan a cerut respingerea PUD-ului
Proiectul a fost criticat și de Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan, care a transmis că spațiul a fost folosit ani la rând de comunitate, inclusiv de copiii de la Școala nr. 200 și de familiile din zonă.
„Între timp: zeci de arbori au fost tăiați, spațiul a fost lăsat deliberat în degradare, proiectul de construire a unui supermarket a fost respins de trei ori de consilierii locali iar acum revine pe ordinea de zi, aproape neschimbat. Legea este foarte clară: schimbarea destinației spațiilor verzi este interzisă, indiferent de forma de proprietate. Bucureștiul nu mai poate pierde încă un petic de natură pentru încă un supermarket”, a transmis grupul civic, potrivit Agerpres.
HotNews a scris, de asemenea, că pe terenul respectiv a fost amenajat un parc până în 2017, iar pe teren se aflau 79 de copaci. În 2022, mai mulți arbori au fost tăiați fără aviz, iar defrișări au avut loc și în 2025, potrivit aceleiași surse.
Prin votul de miercuri, PUD-ul a fost respins din nou, cu 3 voturi „pentru”, 16 „împotrivă” și 11 abțineri.