Circa 2,5 milioane de alegători sunt eligibili să voteze în republica din Caucazul de sud, care şi-a extins legăturile cu Uniunea Europeană în ultimii ani, spre nemulţumirea Moscovei, scrie Agerpres.ro.
Sondajele arată că partidul de guvernământ al prim-ministrului, Contractul Civil, se află în fruntea preferinţelor, susţinut de până la 32% dintre alegători, în timp ce partidul pro-rus Armenia Puternică se află pe locul al doilea, cu până la 11%.
Paşinian, jurnalist şi activist al opoziţiei devenit politician, a apropiat Armenia de Occident de la venirea sa la putere, în 2018, iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a dublat. El s-a confruntat însă cu un val de critici din partea opoziţiei şi a unor segmente ale publicului care l-au acuzat că a capitulat în faţa Azerbaidjanului, mai ales după războiul din 2023.
Sub preşedintele american Donald Trump, Paşinian a primit sprijin din partea guvernului SUA. Secretarul de stat Marco Rubio a făcut recent o oprire specială la Erevan pentru a semna un acord de cooperare bilaterală.