"Am simțit că va fi marfă în România"
Într-un moment special al show-ului, Max Korzh s-a adresat mulțimii prin intermediul unui translator aflat pe scenă, care a redat în limba română mesajul artistului către public.
„Aș vrea să adresez populației din România câteva cuvinte. Este minunat că nu avem probleme la momentul actual. Mulțumim mult pentru primire! Sunt aici de două săptămâni și nu am întâmpinat nicio problemă și nicio persoană rea. Are un vibe superb țara asta”, a spus artistul, potrivit Euronews.ro.
Max Korzh a povestit că, deși nu mai fusese niciodată în România înainte de acest concert, a avut sentimentul că alegerea Bucureștiului pentru show va fi una inspirată.
„Noi, când am ales țara pentru concert, nu am fost niciodată în România, dar am simțit că va fi marfă. Sunt foarte mulți oameni minunați și țara e mare, dar noi nu avem nevoie de toți. Avem nevoie de cei mai pozitivi și cei mai energici oameni de-ai voștri”, a transmis acesta, stârnind aplauze puternice din partea publicului.
10.000 de jandarmi, polițiști și agenți ai serviciilor de informații au fost mobilizați
Concertul de pe Arena Națională a fost primul show susținut de Max Korzh în România și a adunat fani din peste 50 de state, transformând Bucureștiul într-un punct de întâlnire pentru publicul din toată Europa de Est.
Autoritățile române au instituit măsuri de securitate excepționale pentru concertul rapperului belarus Max Korzh, organizat sâmbătă seara, pe Arena Naţională. Aproape 10.000 de jandarmi, polițiști și agenți ai serviciilor de informații au fost mobilizați în cursul zilei de sâmbătă în zona Arenei Naționale, inclusiv echipe în civil, în cadrul unui dispozitiv fără precedent în ultimele decenii.
Aproape 10.000 de jandarmi, polițiști și agenți ai serviciilor de informații vor fi mobilizați în cursul zilei de sâmbătă în zona Arenei Naționale, inclusiv echipe în civil, în cadrul unui dispozitiv fără precedent în ultimele decenii.
Cu două zile înainte de concertul lui Max Korzh, la Bucureşti, mai mulţi fani ucraineni s-au luat la bătaie cu motocicliști români în Centrul Vechi al oraşului.
Aproape 40.000 dintre bilete au fost cumpărate din afara României
Cei mai mulți fani străini au venit din Ucraina, Polonia, Republica Moldova și Germania. Rapperul este un simbol anti-sistem în țările din Estul Europei în care se vorbește limbă rusă, în timpul protestelor din Belarus muzica sa devenind un fundal sonor al dorinței cetățenilor de a scăpa de dictatură.
Max Korzh, artistul care aduce în București un public internațional masiv
Max Korzh este un artist belarus cu o comunitate puternică în Europa de Est și în diaspora post-sovietică. Deși nu are o expunere mainstream comparabilă în România cu marile nume occidentale, el a reușit să vândă rapid un stadion întreg la București.
De-a lungul anilor, acesta a susținut concerte pe unele dintre cele mai mari stadioane din regiune, cu zeci de mii de spectatori la fiecare show. La Kiev, pe stadionul Dinamo, a atras aproximativ 30.000 de oameni, în Rusia a cântat în fața a peste 35.000 de fani, la Odessa au fost 40.000 de spectatori, iar în orașul său natal, Minsk, a adunat 35.000 de persoane.
Popularitatea sa s-a extins și în afara spațiului est-european. La Praga, pe Eden Stadium, concertul său a atras 41.000 de fani, în Riga, pe Daugava Stadium, au fost 35.000 de spectatori, iar în Tallinn, pe A. Le Coq Arena, aproximativ 22.000 de persoane au participat la show.
Succesul său se explică printr-un mix muzical care combină trap, rock, EDM și ska, cu influențe slave puternice. Concertele sale sunt descrise drept evenimente cu o energie foarte ridicată, în care publicul participă activ, indiferent dacă înțelege sau nu limba în care cântă artistul. Korzh a vândut bilete în turnee organizate în Polonia, Cehia, Germania, Italia și Marea Britanie, dar a susținut concerte și în SUA și Canada.