Putin spune că pacea trebuie să țină cont de interesele Rusiei
Putin a reiterat de asemenea "cauzele principale" care stau la baza conflictului şi a subliniat că "o pace justă şi durabilă" este posibilă doar dacă se vor lua în considerare "pe deplin" interesele Rusiei, a precizat Kremlinul într-un comunicat.
Cei trei lideri au salutat acordul privind reluarea discuţiilor trilaterale dintre Rusia, Ucraina şi SUA în prima jumătate a lunii noiembrie la Abu Dhabi.
Ei au convenit totodată să continue "contactul direct prin telefon", se arată în comunicat.
Finlanda și Norvegia cer oprirea atacurilor asupra infrastructurii Ucrainei
Liderii Finlandei şi Norvegiei i-au transmis preşedintelui rus că atacurile asupra sectorului energetic şi a infrastructurii Ucrainei trebuie să înceteze, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram, după o discuţie cu Stubb şi Stoere, relatează Reuters.
Preşedintele finlandez şi premierul norvegian "i-au transmis clar liderului rus că sunt necesari paşi concreţi pentru o dezescaladare în ceea ce priveşte sectorul nostru energetic şi infrastructura", a mai spus Zelenski.