"Statele Unite continuă să aibă angajamente globale pe care trebuie să le îndeplinească în ceea ce priveşte desfăşurarea forţelor noastre, ceea ce ne obligă constant să regândim unde desfăşurăm trupele; nu este vorba despre o măsură punitivă, ci este pur şi simplu un proces continuu care exista deja", a declarat el presei la sosirea la o reuniune a miniştrilor de externe ai NATO care se desfăşoară la Helsingborg, în Suedia, conform Agerpres.
Rubio a mai apreciat că "dezamăgirea" preşedintelui Donald Trump faţă de unii membri ai NATO cu privire la răspunsul lor la operaţiunile americane din Iran va fi abordată "la nivel de lideri".
"Opiniile preşedintelui - sincer, dezamăgirea sa faţă de unii dintre aliaţii noştri din NATO şi reacţia lor la operaţiunile noastre din Orientul Mijlociu - sunt bine documentate. Este un lucru care va trebui abordat, dar nu va fi rezolvat sau tratat astăzi. Este un lucru care trebuie discutat la nivel de lideri", a explicat Rubio.
În acest sens, Rubio şi-a exprimat opinia că aliaţii din NATO vor trebui să răspundă la îngrijorările lui Trump cu privire la Orientul Mijlociu, scrie Agerpres.