Moscova acuză Washingtonul că alimentează „revanșismul japonez”
"Astfel de declaraţii ale unui diplomat american nu fac decât să încurajeze revanşismul şi revizionismul japonez, care provoacă literalmente o nelinişte în creştere în rândul aproape tuturor vecinilor Japoniei", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, într-un comunicat.
Zaharova s-a referit la declaraţiile făcute de ambasadorul SUA la Tokyo, George Glass, care a subliniat joia trecută pe platforma X că "Statele Unite îşi menţin o poziţie fermă în sprijinul acordat Japoniei, cel mai important aliat al său, şi în recunoaşterea suveranităţii sale asupra insulelor disputate din nord".
Rusia: „Suveranitatea noastră nu poate fi pusă la îndoială”
Mai mult, el a subliniat opoziţia comună a Washingtonului şi Tokyo faţă de "orice acţiune care dăunează păcii şi stabilităţii regiunii".
În acest sens, Ministerul de Externe rus a subliniat că "suveranitatea şi jurisdicţia Rusiei asupra insulelor nu pot fi puse la îndoială" şi a reamintit că SUA însele şi-au dat acordul ca Insulele Kurile să devină teritoriu rusesc după cel de-al Doilea Război Mondial.
Rusia i-a prezentat marţi un protest ferm ambasadorului japonez Akira Muto, amintindu-i că suveranitatea rusă asupra Insulelor Kurile este "inviolabilă".
"Orice încercare a părţii japoneze de a pune sub semnul întrebării, direct sau indirect, această realitate evidentă este inacceptabilă şi ilegală", se arată în comunicatul oficial al MAE rus.
Adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Galuzin, şi-a exprimat, de asemenea, "protestul ferm" faţă de Muto cu privire la declaraţiile "antiruse" făcute de liderii japonezi în urma vizitei lui Putin în zonă.
Moscova amenință cu „contramăsuri”
Galuzin l-a avertizat, de asemenea, pe ambasador că autorităţile ruse îşi rezervă dreptul de a lua "contramăsuri adecvate" ca răspuns la sprijinul Japoniei pentru Ucraina şi la sancţiunile occidentale împotriva Rusiei.
Vizita lui Putin în Insulele Kurile a provocat furia Tokyo
Potrivit Kremlinului, Putin s-a întâlnit pe 13 august cu locuitorii insulei Iturup (cu o populaţie de aproximativ 7.000 de locuitori), pe care i-a îndemnat să nu-i uite pe cei care au murit în operaţiunea care a avut loc în septembrie 1945, ultima bătălie majoră a Armatei Roşii din cel de-al Doilea Război Mondial.
Guvernul japonez a protestat rapid faţă de vizita lui Putin în cea mai mare dintre Insulele Kurile (cunoscută sub numele de Etorofu în Japonia). Tokyo l-a convocat pe ambasadorul rus, Nikolai Nozdrev, căruia ministrul de externe nipon, Toshimitsu Motegi, i-a prezentat un "protest vehement".
Între timp, prim-ministrul japonez, Sanae Takaichi, a numit vizita lui Putin "absolut inacceptabilă", afirmând că "răneşte sentimentele poporului japonez".
China susține poziția Moscovei
La rândul său, guvernul chinez a sprijinit miercuri criticile Rusiei la adresa Japoniei şi a atacat-o din nou pe premierul japonez Sanae Takaichi, acuzând-o că încearcă să "accelereze remilitarizarea" arhipelagului.
Într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Lin Jian, a declarat că Beijingul "este de acord" cu declaraţiile recente ale şefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care a criticat reacţia niponă la vizita preşedintelui rus Vladimir Putin în Insulele Kurile.
Lin a acuzat-o pe Takaichi că refuză să reflecteze asupra trecutului militarist al Japoniei şi că încearcă să "albească invazia japoneză în China", să "abandoneze pacifismul" şi să eludeze restricţiile impuse de Constituţia japoneză şi de comunitatea internaţională.
De asemenea, Beijingul a sprijinit referirea lui Lavrov la aşa-numitele clauze privind "statele inamice" consacrate în Carta ONU după al Doilea Război Mondial, argumentând că reamintirea acestor prevederi ajută la păstrarea rezultatelor conflictului şi a ordinii internaţionale postbelice.
Această nouă controversă coincide cu o perioadă de tensiuni accentuate între Beijing şi Tokyo, exacerbate de când Takaichi a declarat la sfârşitul anului trecut că un potenţial atac chinez asupra Taiwanului ar putea justifica intervenţia Forţelor de Autoapărare Japoneze.
China şi Japonia au totodată propria dispută teritorială asupra Insulelor Senkaku, administrate de Tokyo şi revendicate de Beijing, potrivit agenţiei EFE.
Între timp, Beijingul şi Moscova şi-au intensificat cooperarea politică şi militară în ultimii ani.