Directorul Google consideră că forța de muncă din IT a României reprezintă un avantaj foarte mare în regiune și în Europa.
„România are oameni extraordinar de talentați. Știm acest lucru și pentru că Google are un birou în România unde sunt dezvoltate dispozitivele sale de tip wearable(produsele Fitbit n.r.). Vedem atât de multe companii care investesc în România datorită oamenilor talentați pe care îi are. Cred că ne putem aștepta la mult mai multe progrese în adoptarea AI în sectorul privat. Consider că lucrurile merg bine, dar cu siguranță pot avansa mai repede, mai ales în cazul companiilor care deservesc clienți la nivel global”, precizează Georgiev.
Investiții mai mari în dezvoltarea competențelor legate de AI
Adoptarea mai bună a inteligenței artificiale, consideră Georgiev, va atrage mai multe investiții în România, însă e nevoie să ne asigurăm că investim mult timp și bugete importante în dezvoltarea competențelor pe care le au oamenii în ceea ce privește cele mai noi tehnologii.
„Trebuie să ne asigurăm că investim mult timp și bugete importante în dezvoltarea competențelor, în pregătirea oamenilor pentru cele mai noi tehnologii. Trebuie să îi învățăm cum să beneficieze de aceste tehnologii, precum Inteligența artificială, astfel încât să poată fi mai competitivi și să își dezvolte afacerile pe baza lor”, adaugă reprezentantul Google Cloud.
El consideră că inteligența artificială poate fi un catalizator important pentru țări precum România și cele din Europa de Est pentru că nu avem aceeași moștenire de sisteme și de practici pe care le au afacerile din alte piețe.
„Sunt pornite afaceri noi (în România n.r.), care pot adopta tehnologiile cloud și AI și care le pot face mai competitive, le pot ajuta să devină lideri în anumite domenii (...) Acest lucru poate duce România înainte și o poate ajuta să aibă mai mult succes ca țară”, adaugă Georgiev, care punctează faptul că această abordare are deja rezultate, un exemplu fiind compania românească FlowX.AI.
Creștere pentru serviciile Cloud, alimentată de inteligența artificială
Georgiev observă o creștere a cererii pentru serviciile cloud în Europa de Est în ultimii ani.
„Vedem o schimbare majoră în modul în care companiile din sectorul privat, dar și guvernele sau instituțiile publice adoptă tehnologiile cloud. Inteligența Artificială este un factor multiplicator, care accelerează cererea în Europa de Est”, precizează Georgiev.
Există atât companii care au nevoie de cloud pentru a-și antrena propriile modele AI, așa cum este ElevenLabs, dar și companii care se concentrează pe a accesa cele mai dezvoltate modele AI și a le integra în propriile afaceri, cea din urmă categorie fiind mai răspândită.
„Vedem că multe afaceri folosesc o formă de AI bazată pe cele mai avansate modele(...) Numărul cazurilor de utilizare și necesarul de tokenuri cresc și în Europa de Est. Per ansamblu, aș spune că Europa de Est traversează acum o perioadă foarte favorabilă pentru adoptarea tehnologiilor cloud și a serviciilor și infrastructurii AI”, adaugă Georgiev.
Unele dintre principalele provocări în adopția AI în rândul companiilor din diverse industrii țin de modul în care își administrează datele.
„Nu poți avea cu adevărat o implementare sau o integrare a inteligenței artificiale reușită dacă nu o poți ancora în contextul datelor propriei companii. Iar dacă datele sunt izolate în locuri diferite, poate unele în cloud, altele în infrastructura proprie, atunci reunirea tuturor acestor date și extragerea unor informații relevante din ele sunt foarte dificile, dacă nu creezi mediul necesar”, precizează Georgiev.