CCR amână decizia privind pensiile magistraților

Sursa foto: Shutterstock.com

CCR amână decizia privind pensiile magistraților

Cuprins Articol:
CCR a amânat pentru 8 octombrie decizia privind constituționalitate pensiilor magistraților. Judecătorii au respins însă obiecția de neconstituționalitate privind Legea pentru eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, care viza restructurarea ANCOM, ANRE și ASF.

Curtea Constituțională a amânat de asemenea pentru data de 8 octombrie contestațiile depuse de opoziția AUR, POT și SOS privind neconstituționalitatea următoarelor proiecte de lege pentru care Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului:

  • Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății
  • Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice

CCR: Legea privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome - constituţională

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de partidele AUR, S.O.S. şi POT împotriva Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Premierul Ilie Bolojan declara pe 1 septembrie că Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) trebuie să fie exemple de profesionalism, eficienţă şi integritate.

 

"Guvernul României angajează răspunderea în faţa Parlamentului pentru reforma a trei dintre cele mai importante autorităţi de reglementare din ţară - Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Toate trei au fost create pentru a păstra un echilibru în trei dintre cele mai importante pieţe: cea a energiei, cea financiară şi cea de telecomunicaţii", spunea Bolojan.


AUR a sesizat CCR cu privire la toate cele patru legi ale lui Bolojan

Alianţa pentru Unirea Românilor a sesizat CCR cu privire la toate cele patru legi pentru care Guvernul Ilie Bolojan şi-a asumat răspunderea în Parlament, evidenţiind în obiecţii că proiectele au fost adoptate "fără dezbatere parlamentară, fără consultarea românilor şi fără un vot democratic".

 

"Prin această manevră, puterea executivă a confiscat rolul Parlamentului şi a călcat în picioare principiile fundamentale ale statului de drept. Analiza proiectelor adoptate prin această procedură abuzivă arată un tablou alarmant: încălcări constituţionale de o gravitate excepţională, un atac sistematic asupra separaţiei puterilor în stat şi o tentativă deliberată de concentrare a puterii legislative în mâinile Guvernului. Invocarea "urgenţei" pentru justificarea procedurii excepţionale reprezintă o minciună instituţională. Probleme precum deficitul bugetar excesiv sau criza din sănătate nu au apărut peste noapte. Ele datează de ani de zile, timp în care guvernele succesive au refuzat să acţioneze pe cale democratică. Crearea artificială a urgenţei şi folosirea ei ca pretext pentru a ocoli Parlamentul reprezintă o fraudă constituţională şi o sfidare a principiului bunei-credinţe", se arată într-un comunicat al AUR.

AUR speră ca judecătorii Curţii Constituţionale "să respingă în integralitate aceste proiecte şi să transmită un semnal ferm că democraţia românească nu poate fi desfiinţată prin artificii legislative".

"România nu poate fi împinsă spre autoritarism de un guvern care confundă responsabilitatea cu abuzul de putere", a mai transmis AUR.

 

Personalizate pentru tine