Care a fost motivarea judecătoarei
De asemenea, ea susţine că alternativa la azilele administrate de Viorel Paşca era "revenirea în stradă a bolnavilor".
Pe 2 iulie, judecătoarea a respins solicitarea procurorilor de arestare preventivă a lui Viorel Paşca, liderul Asociaţiei Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă, acesta fiind plasat sub control judiciar. Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul altor cinci persoane: soţia lui Paşca, trei fii ai familiei şi Delia Mioara Păcală, care conducea filiale şi organizaţii obşteşti în cadrul asociaţiei respective.
În esenţă, procurorii spun că sute de persoane au fost aduse din spitale şi direcţii de asistenţă socială din mai multe judeţe şi cazate în imobile situate în comunele Holod, Ceica, Tinca şi Lăzăreni, sub aparenţa oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament şi asistenţă socială.
Anchetatorii precizează că Viorel Paşca nu deţinea capacitatea legală, organizatorică şi profesională necesară pentru o astfel de activitate, iar persoanele internate se aflau într-o stare de vulnerabilitate, cu dizabilităţi psihice, nu se puteau apăra şi nu îşi puteau exprima voinţa. După ce a analizat referatul procurorilor, judecătoarea Andrada Albescu apreciază că spaţiile de cazare din acele azile erau "corespunzătoare".
"Deşi locaţiile administrate de inculpaţi nu funcţionau cu respectarea cadrului legal aplicabil furnizării serviciilor sociale şi nu îndeplineau standardele impuse de legislaţia specifică, persoanele cazate beneficiau de spaţii amenajate pentru locuire dotate cu paturi speciale, noptiere, grupuri sanitare şi televizoare, aspecte care relevă existenţa unor spaţii de cazare, de curăţenie şi igienă corespunzătoare. De asemenea, persoanelor cazate le erau asigurate, în mod constant, hrană, îmbrăcăminte, medicaţie şi acces la servicii medicale.
Aceste împrejurări nu sunt de natură să înlăture suspiciunea rezonabilă şi nici concluziile rezultate din celelalte probe privind existenţa unor deficienţe serioase referitoare la administrarea tratamentului medicamentos, lipsa personalului calificat, insuficienţa supravegherii ori nerespectarea standardelor prevăzute de legislaţia în materia serviciilor sociale, însă relevă că prezenta cauză nu corespunde ipotezei unor persoane abandonate în condiţii incompatibile cu existenţa umană, împrejurare ce diminuează intensitatea pericolului concret pe care l-ar genera lăsarea inculpaţilor în libertate", se arată în motivarea întocmită de magistrat.
Pașca susține că a făcut apel ca autoritățile să preia persoanele bolnave, dar nimeni nu i-a răspuns
Ea mai spune că, din declaraţiile martorilor şi ale beneficiarilor, rezultă că persoanele decedate erau înmormântate, fiind efectuate demersurile administrative necesare constatării decesului şi organizării înmormântării în cadrul cimitirului greco-catolic, "împrejurare care, deşi nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind interesul inculpaţilor pentru ajutoarele de înmormântare, relevă faptul că beneficiarii nu erau abandonaţi după deces".
În opinia judecătoarei, alternativa la azilele lui Paşca era revenirea bolnavilor în stradă.
"Aşadar, evaluând ansamblul probelor administrate, judecătorul constată că prezenta cauză nu relevă situaţia unor persoane abandonate în condiţii incompatibile cu existenţa umană, ci a unor persoane cărora li se asigurau, chiar într-un cadru neautorizat şi insuficient raportat la exigenţele legale, hrană, cazare, îmbrăcăminte, medicaţie şi acces la servicii medicale, precum şi efectuarea formalităţilor necesare în caz de deces. Mai reţine judecătorul că majoritatea persoanelor aflate în locaţiile administrate de inculpaţi reprezentau persoane fără adăpost, lipsite de sprijin familial ori abandonate de aparţinători.
În aceste condiţii, fără a minimaliza gravitatea acuzaţiilor formulate şi fără a aprecia că lipsa autorizării ori nerespectarea standardelor legale de funcţionare ar putea fi justificată prin împrejurările cauzei, judecătorul nu poate ignora că alternativa concretă existentă pentru o parte semnificativă dintre beneficiari nu era accesul la un serviciu social autorizat, ci lipsa oricărei forme de protecţie instituţională, respectiv revenirea în stradă. Această împrejurare nu este aptă să înlăture suspiciunea rezonabilă privind săvârşirea infracţiunilor cercetate şi nici să justifice eventualele încălcări ale legii penale, însă reprezintă un element factual care trebuie avut în vedere în evaluarea necesităţii privării de libertate şi a intensităţii pericolului concret pentru ordinea publică", explică magistratul.
Judecătoarea subliniază că, deşi DIICOT reţine în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prin raportare la un număr de 210 acte materiale, până la acest moment procesual actele de urmărire penală nu individualizează persoanele vătămate corespunzătoare fiecărui act material şi nici nu descriu, în mod distinct, situaţia de fapt aferentă fiecăreia dintre acestea. Viorel Paşca susţine că a rugat autorităţile să ia persoanele bolnave, dar nimeni nu i-a răspuns.
Informațiile strânse de DIICOT, infirmate de primar și de preotul greco-catolic
În timpul procesului, Paşca a relatat că a trimis scrisori la diverse instituţii ale statului, inclusiv la Ministerul Sănătăţii, în care a solicitat preluarea persoanelor bolnave, dar nimeni nu a venit.
"Nu a renunţat la ceea ce a făcut pentru că nu s-a putut. Susţine că are multe scrisori, nu doar ale instituţiilor locale, instituţiilor statului din Bucureşti, mai precis, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii şi Solidarităţii, cu adresă exactă către miniştri, în care le-a spus că dacă activitatea de la Dumbrava nu este în regulă, îi roagă să vină şi să ia bolnavii sau îi duce el acolo unde vor. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu un an.
Dacă ceva nu a fost în regulă, se întreabă de ce timp de un an n-au venit să-i ia de acolo. Susţine că a cerut instituţiilor să îi ia şi n-au venit să îi ia. Menţionează că atunci când s-a oprit atunci cu situaţia din Mehedinţi, cu doar 7 dintre ei, i s-a spus că a abandonat bolnavii şi riscă să fie condamnat pentru abandon de persoane. Prin urmare, se situa într-o situaţie extrem de delicată. Se întreabă cum putea să renunţe. Susţine că sunt doar afirmaţii mincinoase, că ar fi luat banii, că n-a vrut să renunţe, cu toate că a depus documente instituţiilor să-i preia şi nu i-a preluat nimeni.
Arată că e convins că o mare parte din cei 400 de bolnavi vor deceda pe unde îi duce statul, oricum ar fi decedat probabil şi la Dumbrava, din cauza stării de sănătate, dar o altă mare parte se vor întoarce la Dumbrava, pentru că nu au unde să îi ducă. Li se vor crea un loc temporar acum în spital sau alte locuri, dar oamenii aceia se vor întoarce la Dumbrava şi probabil că îi va primi, pentru că dacă e un om la poartă care să îi spună că nu are unde merge, dacă ai posibilitatea să-l ajuţi, îl ajuţi, chiar şi fără autorizaţie, altfel ar muri în stradă. Dacă a greşit, îi pare rău că a greşit, dar nu regretă nimic din ce a făcut, pentru că are conştiinţa curată, pentru că intenţiile sale au fost bune, onorabile şi a vrut să ajute", a declarat Viorel Paşca, potrivit motivării instanţei.
În sala de judecată, avocatul familiei Paşca a recunoscut că inculpaţii nu aveau autorizaţii legale, nu aveau kinetoterapeut şi nu aveau dimensiunile camerelor standard ca să primească autorizarea necesară să funcţioneze ca nişte azile private.
"Într-adevăr, aceştia se gospodăreau cum puteau, în multe dintre situaţii, inclusiv pe bază de voluntariat. Susţine că Paşca este privit ca un zeu şi ca un erou în Bihor de ani de zile, o întreagă comunitate apreciază ceea ce a făcut, s-a bazat pe sprijinul său şi pe dorinţa lui de a face bine unor semeni pe care familiile şi statul i-au abandonat. (...) Lipsa autorizaţiilor de funcţionare, lipsa unui personal calificat la un anumit nivel, până la a face încadrări de trafic de persoane sub forma lipsirii de libertate sau menţinerii într-o situaţie de aservire, consideră că este ceva absolut halucinant. Consideră că DIICOT a făcut o mare eroare în acest caz şi speră să fie clarificată până la urmă", se mai arată în documentul tribunalului.
În ceea ce priveşte situaţia cu cimitirul, avocatul a arătat că tot ce a scris DIICOT în referat este infirmat de primar şi de preotul greco-catolic.
"Preotul făcea slujbe religioase pentru fiecare din persoanele respective, li se punea o cruce, li se făcea o înmormântare creştinească, erau puşi într-un sicriu şi nici măcar nu era obligaţia lui Paşca să facă acest lucru. Paşca este un erou pentru zeci de mii de oameni, indiferent de soluţia pe care o va obţine astăzi, adevărul urmând să se afle. Consideră că oamenii au avut un loc şi o îngrijire mult mai bună decât cea pe care au avut-o pe străzi sau cea care ar fi avut-o. Paşca nu a cerut niciodată spitalelor să îi aducă oameni pentru ca el să aibă un beneficiu, în condiţiile în care îl costa 2.000 lei pe lună per persoană", a precizat avocatul familiei.