Mai jos prezentăm opinia lui Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.
Liderii politici care vor tăieri de taxe ignoră riscurile pentru finanțele României
Există oboseală în societate și nemulțumire după doi ani de înghețare a salariilor bugetarilor și a pensiilor (ce fuseseră totuși crescute mult înainte de 2025).
De aceea, consolidarea bugetară ar putea include în 2027 o indexare prudentă a pensiilor, ce ar putea fi realizată în raport cu rata inflației anticipate din acel an – pentru a nu devia traiectoria de control a cheltuielilor publice. Pentru protecția cetățenilor vulnerabili, este bine că se prelungește limitarea adaosului la alimente de bază în 2026. O colectare mult mai bună a veniturilor fiscale ar ușura enorm corecția bugetară în anii ce vin.
O reducere de taxe și impozite în 2027, după cum gândesc unii lideri politici, ar fi o eroare monumentală; ar transmite un semnal deplorabil celor care ne finanțează. Iar să crezi că se poate compensa o inversare de măsuri fiscale prin privatizări este un raționament eronat; operează efectul de semnal menționat și chestiunea timpului, întrucât privatizări nu se fac bătând din palme.
Totodată, pierderi de venituri permanente nu pot fi compensate de venituri temporare. Entități de stat de importanță strategică nu trebuie să fie privatizate. Ceea ce nu înseamnă că nu pot avea loc restructurări și ameliorare de guvernanță corporativă, listări parțiale la bursă.
În SUA și Europa are loc o revenire a politicilor industriale, care nu ține de ideologie, ci de imperative industriale și de securitate/geopolitică. Corecția bugetară poate fi sprijinită mult de absorbția fondurilor europene din PNRR și cele structurale și de coeziune. Programul SAFE poate înlocui parțial PNRR, dar el înseamnă împrumuturi (chiar dacă ieftine). Acest program va stimula economia națională în mod simțitor dacă multe din finanțări vor fi utilizate de industria autohtonă.
Este bine că vom intra în OCDE, dar aceasta nu va aduce miracole.
Modelul de creștere: trebuie evitată o confuzie
La ultima reuniune a AAFB (Asociația Analiștilor Financiar-Bancari) din iunie a.c. s-a vorbit despre epuizarea modelului de creștere din România. Și s-au adus argumente relevante. Ultimul raport anual al BNR are o secțiune interesantă privind competitivitatea, decalajele tehnologice cu care se confruntă economia noastră, implicații ale AI (inteligenței artificiale) care le pot accentua. Asemenea dezbateri au loc nu numai în România.
Discuția privind modelul de dezvoltare nu trebuie să înlesnească o confuzie privind sursa principală a dificultăților macroeconomice ale României. Nici nu se poate rezuma la raportul investiție-economisire. În plus, trebuie să considere mediul internațional, cu fragmentare, conflicte comerciale, riscuri pentru stabilitatea sistemului financiar internațional pe fondul unui nou val de dereglementare, al expansiunii actorilor non-bancari și activelor crypto, impactul AI.
Întrebări privind creșterea economică viitoare privesc și țări dezvoltate
Întrebări privind surmontarea decalajelor de dezvoltare au o istorie veche; ele au însoțit episoade de succes și de stagnare sau regres în economia contemporană. Unele economii emergente au reușit „străpungeri”, depășind „capcana venitului mediu” (middle income trap) prin rate de investire și de economisire internă remarcabile – mai ales țări din Asia au excelat, cu China și Coreea de Sud fiind exemplele poate cele mai notorii.
Alte economii emergente au avut evoluții sinuoase, manifestând vulnerabilități majore. Nu întâmplător, despre „dependența de cale” (path dependency), dependență și piedici structurale, se discută de mult timp în țări latino-americane.
În fapt, din totdeauna a existat o relație centru-periferie în economia globală, cu asimetrii mai mari sau mai mici.
Cum au schimbat China și Asia regulile competiției economice globale
Cu câțiva ani în urmă, Davide Furceri de la FMI a făcut la București o prezentare privind dificultățile economiilor emergente în a depăși capcana venitului mediu, accent fiind pus pe acumulare/investiții și calitatea instituțiilor, distribuția veniturilor.
Este de amintit că dinamica economică poate fi explicată în mod analitic prin acumulare de capital și câștiguri de productivitate.
Dar ceea ce este numit rezidualul lui Solow într-o funcție de producție are o porțiune greu de deslușit, cum remarca Elhanan Helpman („The Mystery of Economic Growth”, 2004). Pe acest fir, apar ca explicații calitatea instituțiilor și capacitatea de inovare, în logica teoriei endogene a creșterii economice promovate de Paul Romer, Phillipe Aghion, Peter Howitt.
Globalizarea încurajată de instituțiile financiare internaționale după Al Doilea Război Mondial a început să arate în timp părți mai puțin bune, în condițiile în care a favorizat crize financiare.
Dar ce a pus pe gânduri liderii din țările dezvoltate a fost procesul de dezindustrializare din Vest, simultan cu dezvoltarea economică extraordinară a Chinei și a altor economii emergente, care a schimbat balanța de putere industrială și tehnologică în lume.
Europa, prinsă între decalaje tehnologice și costuri ridicate ale energiei
Și în UE există o relație centru-periferie, deși procese de convergență au fost intense în țările din centrul și estul Europei care au aderat după anul 2004.
Polonia și Cehia, mai ales, nu mai pot fi catalogate drept economii emergente. În schimb, Uniunea Europeană are în ansamblu un dezavantaj competitiv din cauza costului energiei, care este de câteva ori mai mare decât în SUA și China.
Între țările mici, Estonia este fruntașă prin nivelul ridicat de digitalizare și atenția acordată educației.
AI: un dezavantaj competitiv pentru UE
Problema modelului de creștere și dezvoltare se discută intens în UE, în contextul inferiorității pe care o are față de SUA și China în domeniul tehnologiilor de vârf și al utilizării AI.
Este greu de tăgăduit că SUA și China au un avans mare față de UE în utilizarea noilor tehnologii și beneficiază de ecosisteme mai performante. Aceste avantaje se explică prin piețe foarte mari, organic integrate, și prin existența unor companii gigant care pot susține investiții uriașe.
Dezvoltarea AI reclamă resurse enorme, ceea ce ar putea duce la o penurie relativă a capitalului la scară globală și la creșterea ratei naturale a dobânzii, cu efecte asupra inegalităților și asupra riscului de crize ale datoriei suverane.
Dăianu: Nu modelul de creștere este vinovat, ci politicile macroeconomice greșite
Întrebările pe care le pun economiștii din România se înscriu într-un registru larg de preocupări europene.
Dar niciuna dintre țările UE nu se confruntă cu deficite bugetare și de cont curent atât de mari precum România.
Dezechilibrele macroeconomice ale României sunt rezultatul unor politici macroeconomice prost croite. Politici fiscal-bugetare imprudente au condus la deficite excesive.
Nu un model de creștere defectuos explică în principal deficitele bugetare mari din ultimul deceniu, ci politici expansioniste și neglijarea necesității de a avea venituri fiscale superioare prin combaterea evaziunii fiscale și a optimizărilor fiscale.
De ce trebuie continuată consolidarea bugetară după 2026
Este bine că se meditează asupra modelului de creștere, ce să facem în viitor. Dar nu trebuie să așteptăm realizarea unui nou model de creștere pentru a continua corecția bugetară.
Această corecție este o necesitate absolută pentru a nu pierde controlul asupra datoriei publice.
După analize ale Consiliului Fiscal, dacă ajustarea fiscal-bugetară nu ar continua după 2026, datoria publică ar rămâne pe o traiectorie nesustenabilă, depășind 80% din PIB în 2034.
Problema economiei duale
Un aspect ce pare subestimat în discuția despre modelul de creștere economică este relația dintre capitalul autohton și cel internațional.
România are o economie duală. Și nu este vorba atât de discrepanțe între rural și urban, cât de posibilitatea de a practica politici industriale.
Capitalul autohton trebuie să fie mai viguros și să fie implicat, alături de capitalul străin, în ramuri și sectoare unde se realizează valoare adăugată mai mare.
Cheltuielile pentru apărare și presiunea asupra bugetului
În condițiile necesității absolute de consolidare bugetară, bugetul public ar suporta cu mare dificultate cheltuieli militare anuale de 3,5% din PIB, ca să nu mai vorbim de 5% din PIB.
Sunt necesare diminuări ale altor cheltuieli publice și creșteri ale veniturilor fiscale și nefiscale.
Educația și cercetarea, verigile slabe ale dezvoltării
Bugetul sărac al României alocă prea puțin pentru educație, iar banii pentru cercetare și dezvoltare sunt aproape nesemnificativi.
În aceste condiții, nu prea se poate aspira la ieșirea dintr-o stare de dependență structurală față de economiile europene avansate.
Capcana deficitelor este mai periculoasă decât capcana venitului mediu
Nu trebuie să inducem o confuzie explicând dezechilibrele macroeconomice prin funcționarea unui model de creștere defectuos. Aceste dezechilibre sunt cauzate în principal de erori de politică macroeconomică și de instituții slabe.
Viitorul economic al României este legat de cel al Uniunii Europene, iar aderarea la Zona Euro nu poate avea loc cât timp avem deficite mari.
„Nu este suficient să declari că vrei, ci trebuie să poți”, concluzionează Daniel Dăianu.
