Expoziția „La plimbare cu Trabantul”
Sâmbătă, între orele 12:00 și 17:00, pe Calea Victoriei, între Biserica Kretzulescu și strada Ion Câmpineanu, Pro Vehiculum Urbi, în colaborare cu Asociația Retromobil Club România, organizează expoziția „La plimbare cu Trabantul”.
25 de automobile Trabant, fabricate în fosta Republică Democrată Germană, vor fi expuse în centrul Capitalei. Modelele, cunoscute pentru caroseria realizată din duroplast – un material obținut din fibre reciclate și rășini sintetice, sunt astăzi repere importante în istoria automobilului european și obiecte de colecție apreciate de pasionații de vehicule istorice.
Tur ghidat pe Calea Victoriei
Duminică, între orele 10:00 și 11:30, istoricul și ghidul de turism Laurențiu Enache susține turul „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”. Traseul pornește de la Palatul CEC și se încheie la Ateneul Român, urmărind evoluția istorică și arhitecturală a uneia dintre cele mai reprezentative zone ale Bucureștiului.
Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, prin completarea formularului de înscriere de aici.
Pictură în aer liber
Tot duminică, între 12:00 și 19:00, în zona Parcului Kretzulescu, membrii Asociației Artiștilor Plastici din București vor realiza demonstrații de pictură pe pânză, oferind publicului ocazia de a urmări procesul de creație în spațiul public.
Program Străzi Deschise: 4-5 iulie 2026
Sâmbătă, 4 iulie:
- 12:00 – 17:00: Calea Victoriei, tronsonul cuprins între Biserica Kretzulescu și Str. Ion Câmpineanu, Pro Vehiculum Urbi – Expoziție tematică dedicată secției Trabant cu aproximativ 25 de vehicule fabricate din materiale reciclate în DDR: „La plimbare cu Trabantul”, organizată în colaborare cu Asociația Retromobil Club România
Duminică, 5 iulie:
- 10:00 – 11:30, Traseu itinerant: Palatul CEC → Ateneul Român, Tur ghidat „De la Brâncoveanu la Carol al II-lea”, cu Laurențiu Enache (istoric și ghid de turism)
- 12:00 – 19:00, Zona Parcului Kretzulescu, Demonstrații de pictură pe pânză, organizată în colaborare cu Asociația Artiștilor Plastici din București
Traseu și restricții de circulație
Calea Victoriei devine pietonală, sâmbătă și duminică, 4 și 5 iulie , pe segmentul de drum cuprins între Bulevardul Dacia până la intersecția cu Splaiul Independenței, între orele 10:00-22:00, fără afectarea intersecțiilor.
Traficul rutier se reia pe timpul nopții (duminică spre luni), de la ora 22:00. Se va permite traversarea pe Str. Știrbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu, Bd. Regina Elisabeta.