Show la bursă: Mezelurile Cris-Tim și Hidroelectrica bat maxime istorice. Investitorii s-au repezit să cumpere după legea care încurajează investirea banilor de pensie pe bursă

Sursa foto: Shutterstock

Show la bursă: Mezelurile Cris-Tim și Hidroelectrica bat maxime istorice. Investitorii s-au repezit să cumpere după legea care încurajează investirea banilor de pensie pe bursă

Bursa de Valori București (BVB) crește neîntrerupt de șase zile, anumite acțiuni, precum cele ale producătorului de mezelui Cris-Tim (CFH) și ale producătorului de energie Hidroelectrica (H2O) ajungând la maxime istorice. Evoluția vine în contradicție cu instabilitatea de pe scena politică românească, dar este susținută de încasările din dividende ale investitorilor, precum și de anumite știri punctual pozitive pentru BVB. Și vineri bursa a deschis în creștere.

Joi, piața de la București a urcat cu un spectaculos 2,9% pe BET, principalul indice al BVB. Aceasta a fost cea de-a șasea ședință consecutivă de creșteri, timp în care avansul a ajuns la un total de 9,2%. La nivelul întregului an, BET a crescut deja cu 38,9%.

Dintre acțiunile lichide, cea mai mare creștere de joi a fost notată în dreptul Cris-Tim, compania controlată de familia Timiș înregistrând un plus de 12,7%. Compania a plătit săptămâna trecută două dividende – unul din profitul înregistrat în 2025, și unul din profitul înregistrat în 2009. În total, Cris-Tim a plătit un dividend brut de 0,9626 lei/acțiune

În luna mai, compania anunțase reultate financiare pozitive, profitabilitatea urcând într-un ritm semnificativ mai rapid decât veniturile: în T1 2026, profitul net a urcat la 30,9 mil. lei (+53% y/y) iar EBITDA a urcat la 50,7 mil. lei (+30% y/y).

Și Hidroelectrica înregistrează o evoluție puternic pozitivă pe BVB, acțiunile cele mai mari companii a statului român depășind 200 lei/acțiune, maximul istoric. Astfel, titlurile H2O au închis ședința de joi cu o creștere de 4,3%, la prețul de 207,5 lei/acțiune. 

Ce determină avansul spectaculos al BVB

Investitorii de pe BVB par să fi uitat de inabilitatea politicienilor români de a forma un nou guvern, recenta serie de creșteri fiind impulsionată de mai multe știri pozitive pentru piața locală. 

Una dintre aceste știri este adoptarea, în Senat, a proiectului de lege privind Conturile Individuale de Investiții pentru Viitor (CIIV), un instrument voluntar prin care românii ar putea economisi și investi pe termen lung, separat de pensia de stat. Modelul este apropiat de sistemul 401(k) din SUA, în care angajații pot direcționa o parte din venit către un cont de investiții, cu avantaje fiscale și, în unele cazuri, contribuții suplimentare din partea angajatorului.

Pentru Bursa de Valori București, o astfel de lege ar putea însemna, pe termen lung, apariția unei noi surse de lichiditate. Conturile CIIV ar urma să fie deschise la administratori autorizați, precum case de brokeraj și bănci, iar banii ar putea fi retrași, în principiu, la pensionare sau după împlinirea vârstei de 65 de ani. Proiectul nu este însă lege finală: Senatul este primul for sesizat, iar decizia finală aparține Camerei Deputaților.

Un alt impuls pentru piața locală a venit din zona infrastructurii bursiere. CCP.RO Bucharest SA a primit autorizația de funcționare din partea Autorității de Supraveghere Financiară, devenind prima contraparte centrală din România autorizată în baza Regulamentului EMIR. Decizia este considerată esențială pentru lansarea tranzacțiilor cu instrumente derivate pe Bursa de Valori București, atât pe indici și acțiuni, cât și, într-o etapă separată, pe piața de energie.

Personalizate pentru tine