Te-ai gândit vreodată că JOBUL de vis în Europa există? Călătorești și câștigi 3.000 de dolari pe lună

Sursǎ foto: Twinsterphoto / Shutterstock

Te-ai gândit vreodată că JOBUL de vis în Europa există? Călătorești și câștigi 3.000 de dolari pe lună

Cuprins Articol:
Dacă ai visat vreodată să fii plătit pentru a călători prin Europa și pentru a cunoaște oameni noi, acum ai ocazia perfectă. Aplicația de dezvoltare personală RiseGuide a lansat un anunț de recrutare pentru un post neobișnuit: „Global Charisma Scout” (N.r. - cercetător global al carismei)) un rol care presupune opt săptămâni de călătorii prin marile orașe europene și sute de conversații cu localnici.

Compania oferă un salariu de 3.000 de dolari pe lună - aproximativ 2.630 de euro-  iar toate cheltuielile de transport, cazare și activități vor fi acoperite integral.

Ce presupune postul de “Global Charisma Scout”

  • Persoana selectată va călători timp de două luni prin unele dintre cele mai populare destinații europene, având misiunea de a interacționa cu localnicii și de a analiza cât de ușor este să începi o conversație în fiecare oraș, potrivit informațiilor Euronews.

Candidatul va evalua factori precum deschiderea oamenilor, nivelul de sociabilitate și disponibilitatea acestora de a intra în dialog cu persoane necunoscute. 

Datele colectate vor sta la baza realizării unui proiect inedit: „Indicele european al carismei”, un clasament care va arăta în ce orașe este cel mai simplu să legi noi prietenii și să socializezi.

Turul european va include opt destinații importante

  • Roma
  • Barcelona
  • Lisabona
  • Paris
  • Dublin
  • Atena
  • Amsterdam
  • Berlin

În fiecare dintre aceste orașe, Global Charisma Scout va documenta experiențele avute și va contribui la realizarea clasamentului final.

Ce condiții trebuie să îndeplinească aplicanții

RiseGuide caută persoane energice, sociabile și independente, care se simt confortabil să inițieze conversații cu necunoscuți. 

De asemenea, candidații trebuie să aibă drept de călătorie în Uniunea Europeană și să fie dispuși să petreacă două luni deplasându-se constant dintr-o țară în alta. 

Cunoașterea unei limbi străine suplimentare reprezintă un avantaj, însă nu este o condiție obligatorie.

Cum poți aplica pentru acest job

  • Cei interesați trebuie să trimită un CV și un videoclip de trei până la patru minute în care să explice de ce sunt potriviți pentru acest rol.

Formularul de înscriere solicită și linkuri către profilurile publice de pe rețelele sociale, precum Instagram sau TikTok, acestea urmând să fie luate în considerare în procesul de selecție.

Pentru pasionații de călătorii și interacțiuni sociale, postul de Global Charisma Scout ar putea fi una dintre cele mai interesante oportunități de angajare ale anului, oferind șansa de a descoperi Europa dintr-o perspectivă diferită și de a transforma conversațiile cu străinii într-o activitate remunerată.

Personalizate pentru tine