Noua lege a salarizării a fost publicată oficial
Ministerul Muncii a publicat proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, incluzând grilele de salarizare și calendarul de implementare.
Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a prezentat reforma, afirmând că România este "în al 12-lea ceas" pentru finalizarea acestei schimbări importante și că momentul este favorabil, în contextul unui acord politic mediat de Administrația Prezidențială.
Potrivit acestuia, partidele politice au agreat principiul central al reformei: salariile nu vor scădea după aplicarea noilor prevederi.
Proiectul privind noua Lege a salarizării poate fi consultat AICI
Magistrații vor utiliza toate instrumentele legale „pentru a salvgarda autoritatea puterii judecătoreşti”
„Prevederile proiectului de lege, prin conţinutul lor concret şi efectele pe care le vor produce în privinţa drepturilor salariale şi de natură salarială ale magistraţilor, subminează poziţia constituţională a puterii judecătoreşti ca putere în statul român, iar nu doar independenţa acesteia din punct de vedere financiar.
Este în afara echilibrului constituţional între puterile statului ca un proiect de lege să se fundamenteze pe aprecierea Executivului cu privire la legalitatea şi temeinicia unor hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate cu privire la drepturile salariale ale magistraţilor.
O astfel de conduită încalcă independenţa justiţiei şi forţa obligatorie a hotărârilor judecătoreşti definitive, plasându-se în afara unei atitudini democratice şi responsabile a factorilor politici, care trebuie să caracterizeze statul de drept”, se arată într-un comunicat al CSM.
"Se urmăreşte o scădere drastică a veniturilor magistraţilor"
Consiliul susţine că proiectul legii salarizării unitare „conţine soluţii normative absurde”, prevederi care „diminuează cu mult veniturile magistraţilor şi le plasează cu mult sub un nivel de venit corespunzător responsabilităţilor publice” pe care judecătorii şi procurorii le au.
„Se urmăreşte o scădere drastică a veniturilor magistraţilor, introducându-se o noţiune ambiguă şi lipsită de previzibilitate, respectiv «diferenţa salarială tranzitorie» ca drept salarial individual suplimentar salariului lunar, cu privire la care nu se precizează nici ce natură are şi nici dacă va intra în calculul drepturilor aferente la momentul pensionării, generând astfel în mod mascat inclusiv o nouă diminuare a pensiei de serviciu.
Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 7 din proiectul de lege, acest mecanism salarial compensatoriu aplicat pentru o perioadă tranzitorie de 5 ani este afectat de vicii de constituţionalitate”, susţine CSM.
CSM transmite „cu fermitate celorlalte puteri în stat că astfel de prevederi nu pot fi adoptate în forma propusă, fără a afecta iremediabil justiţia ca putere în statul român şi ca serviciu public pentru cetăţeni, destabilizând-o din nou şi subminându-i poziţia constituţională.”
Pîslaru: “Este un proiect de aducere a echităţii”
Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat, luni, că judecătorii, pe baza unor asimilări şi interpretări şi hotărâri de instanţă, şi-au crescut salariile mult peste grilă, iar prin noua lege a salarizării se va menţine salariul de bază, dar cel în plată are o scădere semnificativă de 16%, de la 22.907 la 19.268.
„Judecătorii, cu tot respectul pentru domniile lor, pe baza unor asimilări şi interpretări şi hotărâri de instanţă, şi-au crescut salariile mult peste grilă. O spun din capul locului, pentru că ştiu că o să avem în continuare nişte dezbateri aprinse pe acest subiect.
Există o singură putere în stat, care poate pune pe masă cât trebuie să fie bugetul şi cât poate să fie bugetarea în salariul public. Este recunoscut în toate materialele, analizele constituţionale, că singura prerogativă a executivului în echilibrul puterilor în stat este partea de buget şi de buget salarial.
Este singura prerogativă nediscutabilă de nimeni. Cu toate acestea, deşi nu a existat o legislaţie care să ducă salariile judecătorilor la nivelul de astăzi, în plată, au existat hotărâri judecătoreşti şi decizii pe care le-au avut ordonatorii de credit, care au dus lucrurile la nivelul respectiv", a precizat Dragoș Pîslaru.
Ministrul a precizat că „există în acest moment o discrepanţă între nivelul în plată şi nivelul unde ar trebui să fie în grila unitară de salarizare.
„Menţinem salariul de bază, deci nu există vreo modificare acolo, dar salariul în plată, având în vedere toate sporurile, primele, lucrurile care s-au dat în instanţă, are o scădere semnificativă de 16%, vorbesc în mediană, de la 22.907 la 19.268. Întrebarea va fi: bun, dar asta ce înseamnă?
Păi înseamnă aşa, că nu vom putea să diminuăm valoarea în plată pentru că este, repet, teoria dreptului câştigat şi se ajunge în instanţă instantaneu, dacă am tăia efectiv sumele respective, dar dumnealor, având în vedere că sunt mult peste grile deja cu valorile respective, vor avea această compensare, repet, individuală, care le va rămâne până când vor fi prinşi în spate de creşterea valorii de referinţă, a economiei şi a modului în care se dezvoltă lucrurile", a explicat Dragoș Pîslaru.