„Sincer, am văzut negru în fața ochilor”, a spus Raluca Moroșanu, explicând că a perceput inițiativa conducerii instanței ca pe un act de presiune asupra judecătorilor. „În acel moment, m-am gândit: uite ce fac ăștia, fac o conferință de presă exact ca Ceaușescu în 21 decembrie”, a declarat magistrata.
Interviul complet publicat de Record AICI.
Lia Savonea ar trebui să plece din magistratură
În interviu, judecătoarea afirmă că plecarea Liei Savonea nu ar trebui să vizeze doar funcția de președintă a ÎCCJ, ci întreaga carieră în magistratură. „A adunat o putere atât de mare încât unii se sperie, iar alții devin la fel ca ea”, a spus Moroșanu, citează Hotnews.
Aceasta a mai declarat că afirmațiile făcute de judecătorul Laurențiu Beșu în documentarul Recorder „Justiție capturată” sunt „perfect adevărate” și că acel moment a determinat-o să nu mai rămână tăcută.
„Cu alte cuvinte, dumnealor ne cheamă să îi susținem. Suntem chemați să îi susținem pe cei care ne terorizează”, a mai declarat judecătoarea Raluca Moroșanu.
Cine este Raluca Moroșanu?
Curtea de Apel București (CAB) a organizat o conferință de presă, pe marginea documentarului Recorder care arată multiple imixtiuni ale factorului politic în sistemul de justiție din România. Este de altfel pentru prima dată când conducerea instituției într-un asemenea context. Judecătoarea Raluca Moroșanu a luat cuvântul, în mod neplanificat, cuvântul, înainte președintelui CAB și a transmis că neregulile prezentate în documentarul Recorder sunt adevărate. Iată cine este judecătorul Raluca Moroșanu.
„Conducerea nu ne ajută, suntem terorizați”
A existat o reacție șoc la startul conferinței de presă susținută de Liana Nicoleta Arsenie, președinta CAB. O altă judecătoare din instituție, Raluca Moroșanu, a luat cuvântul înaintea începerii conferinței și a declarat că judecătorii sunt terorizați de conducere.
„Am venit să îl susțin pe Laurențiu Beșu (n.red judecătorul care a dat declarații în documentarul Recorder) și dacă va fi contrazis este o minciună. Conducerea nu ne ajută de niciun fel. Suntem terorizați cu acțiuni disciplinare. Nu am fost nici ofițer acoperit, nici la doi și un sfert, nici nimic altceva. Am fost toată viața magistrat. Colegii știu că nu mint, dacă nu îl cred pe Laurențiu măcar să mă creadă pe mine”, a declarat Raluca Moroșanu, judecător la Curtea de Apel București.