Recorder, documentar despre justiție: „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor”

Sursǎ foto: Shutterstock

Recorder, documentar despre justiție: „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor”

Cuprins Articol:
Publicația de investigații Recorder a publicat, recent, un nou material documentar care a provocat deja un val de reacții în mediul online, multiple persoane cerându-i chiar și președintelui Nicușor Dan, în comentarii pe Facebook, să urmărească ancheta de două ore, postată de Recorder pe YouTube.

„Justiția capturată”, concluzia celei mai noi anchete de la Recorder

Jurnaliștii de la Recorder au lucrat mai bine de un an și jumătate la un material în care analizează starea de fapt a justiției românești, punând în lumină situația din prezent, una în care sistemul judiciar „a ajuns să fie capturat de un grup de interese format din magistrați și politicieni”, după cum spun realizatorii materialului.

„Pactul dintre cele două tabere arată așa: politicul a oferit legi care au creat o organizare piramidală a sistemului de justiție, punând toată puterea în mâinile unui grup restrâns de magistrați, iar această mână de magistrați a oferit la schimb o justiție care nu-i mai deranjează pe cei puternici”, arată Recorder. 

Pentru a ajunge la această concluzie, jurnaliștii Recorder au stat de vorbă cu mai multe persoane din interiorul actului de justiție, care au fost de acord să discute și să facă declarații descrise de cei de la Recorder ca fiind „fără precedent” despre modul în care se instrumentează în România. 

Care sunt problemele justiției din România

În ultimii ani, mari dosare de corupție au fost clasate sau au fost soluționate cu decizii favorabile inculpaților, mulți găsiți nevinovați în urma recursului, deși în primă instanță primiseră mulți ani de închisoare. Această situație s-a repetat, cu abnegație, în cazul mai multor dosare cunoscute, fie pentru că multe fapte s-au prescris, fie pentru că judecătorii au descoperit că unele fapte nu există sau din alte motive. 

„„Senzația este că orice ai face, scapi”, spune unul dintre magistrații pe care i-am intervievat”, scrie Recorder. „Același magistrat făcea o declarație șocantă la ultimul bilanț al Parchetului General: „România e în situația de a fi mai aproape de un paradis al infractorilor decât de un stat de drept”.”

Acum, România pare că este într-un punct ingrat: nu doar că justiția nu funcționează, ci riscăm să pierdem sume importante din PNRR pe fondul unei lipse de reformă a pensiilor de serviciu, blocată tot de judecători și procurori, care nu vor să-și piardă privilegiile. În lipsa reformei pensiilor speciale, cum sunt ele numite cel mai adesea, țara noastră va pierde sute de milioane de euro, bani „gratis” de la Uniunea Europeană - deci am putea rămâne și, vorbind eufemistic, fără justiție, respectiv și fără bani

Personalizate pentru tine